Cure slabit Body Line

Archive for the ‘Sfaturi de la BodyLine’ Category

Timp de mulţi ani zahărul –sau carbohidraţi simpli-au fost văzuţi drept inamicul unui corp fără grăsimi. Acum majoritatea culturiştilor ştiu că una dintre cele mai bune căi de a construi masă musculară – este suplimentarea cu un amestec de zaharuri şi proteiene-imediat după antrenament.

Caloriile ar trebui să fie uşor digerabile şi preferabil în formă lichidă.

Acest lucru va ajuta corpul să refacă depozitele de proteină şi glicogen secate în timpul antrenamentului.

Am început articolul nostru făcând rezumatul importanţei mesei post antrenament. Să trecem deci, în continuare la o dezbatere lărgită a problemei.

Nici într-un sport, sportivii nu sunt atât de “dependenţi” de masa post-antrenament ca în culturism.

Culturiştii profsionişti, care-şi asigură existenţa din practicarea acestui sport şi a căror existenţă se limitează, în linii mari la ridicarea greutăţilor, hrănire şi somn, mulţi ani nu au fost în clar cu importanţa alimentaţie post-antrenament. Greşeal cea mai frecventă a fost aceea că, deşi doreau o creştere impetestivă a masei musculare nu asigurau suficiente ”resurse” care să susţină acest lucru, nehrănindu-se adecvat. Drept urmare dorinţa lor de a obţine creşterea de masă musculară se mărginea doar la faza aceasta de dorinţă, neputându-se efectiv realiza, din motivele ce le-am prezentat mai sus.

Din punctul de vedere al importanţei hrănirea post-antrenament este cea mai importantă, pentru culturişti, deoarece , aşa cum am arătat înpreambulul articolului nostru, este singura cale de refacere a stocurilor de glicogen, atât din muşchi, cât şi din ficat şi nu în ultimă instanţă este stimulată pe această cale sinteza proteinei musculare.

De asemenea, această hrănire previne declanşarea catabolismului muscular, acel ”demolator”, în procesul căruia organismul îşi consumă propriile sale resurse, greu acumulate. Ori, este îndeobşte cunoscut faptul că pentru a construi masă musculară organismul trebuie să se situeze într-o “zonă” anabolică.

Nu vrem sub nici o formă, ca articolul nostru să devină o lecţie de fiziologie de ciclul secundar, însă ne vedem obligaţi să precizăm, foarte pe scurt ce este anabolismul şi catabolismul.

Anabolismul şi catabolismul formează împreună metabolismul şi care reprezintă, totalitatea proceselor de asimilaţie şi dezasimilaţie ce se desfăşoară într-un organism viu şi care au drept rezultat menţinerea vieţii.

Anabolismul este acea stare a organismului care rezultă în urma ingerării de alimente.

Cu alte cuvinte, anabolismul este momentul când organismul asimilează substanţele nutritive.

Procesul opus anabolismului este catabolismul, care este definit ca, starea când organismul dezasimilează (consumă) substanţele nutritive cu eliberare de energie .

Pentru o mai bună înţelegere a proceselor şi fenomenelor descrise mai sus vom folosi un exemplu, poate morbid, în parte prea dur pentru o seamă de cititori, iar pentru alţii chiar nelalocul lui. Ne asigurăm, însă riscul deoarece ”scopul scuză mijloacele” precum a spus Machiavelli.

Să presupunem că aţi fost victima unui naufragiu, aţi naufragiat pe o insulă pustie şi sunteţi printre puţinii supravieţuitori. Alimentele le-aţi cam terminat, începând de la arahide şi terminând cu biscuiţii. Rezervele le-aţi consumat având în vedere criteriul energetic, dat fiind faptul că supravieţuirea era unicul scop ce l-aţi avut în acele momente grele. ”Cămara” s-a cam golit, până ce sosesc ajutoarele mai trebuie să treacă ceva timp. În acest răstimp în ochii câtorva convivi de-ai dumneavoastră o lumină stranie, bizară îşi face apariţia. Ei încep să devoreze trupurile celor care nu au supravieţuit catastrofei.

Demn de un horror acest scenariu, dar în linii mari aşa se manifestă şi ”canibalismul” în organism, acele mult discutate procese catabolice, care “devorează” masa musculară greu “clădită”.

Cu precădere în urma atrenamentelor, musculatura manifestă această stare de foame endemică, caz în care îşi consumă propriile proteine pentru a traversa acest impas.

Revenind la scenariul nostru, ”horror”, în condiţiile unei călătorii normale, niciunuia dintre pasageri nu Ie-ar trece prin gând să-şi devoreze propriul companion, având la dispoziţie o gamă suficient de largă de alimente pe care să le consume.

Drept urmare, ori de câte ori păşim în sala de antrenament şi ducem la bun sfârşit un antrenament intensiv, scenariul naufragiului la nivelul propriului organism se poate repeta în cazul în care nu-i asigurăm organismului ceea ce are nevoie.

Problema catabolismului muscular, însă este ceva mai complexă, decât am prezentat mai sus, în mod linear, simplist, cum că muşchii s-ar autodevora.

Creieru nu dă semnalul imediat în vederea autoconsumului proteinelor musculare pentru autosusţinere energetică. În cazul efectuării unui antrenament intensiv musculatura întrebuinţează glicogenul de asemenea manieră (în aşa de mare cantitate/proporţie), încât se situează la cota de “avarie” şi de flămânzire. Dacă muşchii nu sunt hrăniţi aproape instantaneu, atunci vom merge pe pierdere sigură, în mod cert.

Se pune însă întrebarea: Ce fel de alimente trebuie să consumăm după efectuarea unui antrenament intensiv?

Cei mai mulţi ar fi înclinaţi să dea întâietate proteinelor. Motivul pentru care proteinele manifestă întâietate în opţiunile marii majorităţi a sportivilor, ar fi accea că proteinele reprezintă folosind un jargou culturistic, ”cărămizile” construcţiei musculare, asigurând ultrasuficienţa aminoacizilor care contribuie la sinteza proteinei musculare. Ca urmare ar opta pentru carne slabă de vită, piept de pui sau chiar şi peşte, unii şi-ar administra suplimente proteice în neştire şi problema ar fi rezolvată.

Problema nu ar fi rezolvată decât parţial prin consumul de proteine, adică numai latura proteică, ceea ce în cazul de faţă este un aspect secundar. Rolul principal îl reprezintă latura carbohidraţilor, care reprezintă însăşi soluţia problemei. Carbohidraţii ingeraţi asigură refacerea stocurilor de glicogen muscular, glicogenul care produce volumizarea, creşterea forţei musculare şi hidratarea celulelor musculare. Drept urmare, carbohidraţii sunt “străjerii” care previn declanşarea catabolismului muscular.

NU trebuie trecute în conul de umbră nici proteinele care servesc pentru construcţia musculară. Aminoacizii cu ramificaţii concatenate, împreună cu alţi aminoacizi esenţiali sunt într-adevăr mai mult decît importanţi în reconstruirea şi construirea masei musculare, acest lucru nu este un simplu joc de cuvinte şi se ştie şi de ce anume.

Drept urmare după efectuarea unui antrenament intensiv trebuie să avem în vedere următoarele aspecte:

a.) stabilizarea catabolismului muscular şi acest lucru poate fi realizat prin consumul carbohidraţilor cu asimilaţie rapidă. După ce am stabilizat acest tip de reacţii, vom trece la următorul pas şi anume:

1.) asigurarea aortului proteic, care să asigure un flux continuu de aminoacizi care să asigure creşterea masei musculare.

Dar pentru a înţelege mai bine problematica propusă trebuie să purcedem cu procesele metabolice.

Procesele metabolice sunt influenţate de o serie de factori interni şi externi. Printre factorii interni cei mai de seamă sunt hormonii.

Hormonii sunt substanţe cu structură diferită, secretaţi de diverse glande din organism. Hormonii cei mai importanţi, care influenţează metabolismul carbohidraţilor (glucidelor) fac parte din două mari clase şi anume: hormoni care scad cantitatea de glucoză (hipoglicemianţi), cel mai de seamă reprezentant fiind insulina; cu acţiune inversă (hiperglicemiantă) cum sunt glucagonul, hormonul somatotrop hipofiziar, ACTH-ul, glucocorticoizii, hormonii tiroidieni, adrenalina.

Insulina este secretată de pancreas, mai precis de celulele beta-pancreatice. Cercetări de dată relativ recentă au sugerat că insulina, care este o proteină, reprezintă doar o parte dintr-o moleculă mai mare, cunoscută sub denumirea de proinsulină.

Semnalul eliberării insulinei din pancreas este dat în primul rând de nivelul glicemiei şi al altor zaharuri, dar şi de unii aminoacizi (proteine). Când nivelul acestora se măreşte, se produce o eliberare crescută de insulină, care pătrunde cu uşurinţă prin membrana celuleor. Glucoza pătrunde şi ea, la rândul ei, din spaţiul extracelular în interorul celulelor ce adăpostesc insulina şi aici are loc metabolizarea pe căile arătate: ardere totală cu eliberare de energie, depunere sub formă de glicogen (glicogenogeză) sau transformarea în acizi graşi, formă sub care pătrunde în metabolismul grăsimilor. În felul acesta, cantitatea de glucoză din sânge scade.

La nivelul ficatului, insulina îşi exercită acţiunea în funcţie de nivelul glicemiei. Ea dirijează astfel procesele metabolice fie spre eliberare, fie spre depunere de glucoză.

Tot în ficat, insulina influenţează enzimele ce acţionează în scindarea (metabolizarea) glucozei, controlează gluconogeneza şi glicogenoliza, închizând astfel calea prin care glucoza ar putea creşte în sânge. De asemene, uşurează formarea grăsimior din glucide, inhibă formarea corpilor cetonici.

În metabolismul proteic, insulina favorizează sinteza proteinelor din aminoacizi şi încetineşte sau opreşte sinteza ureei.

În muşchi, insulina măreşte permeabilitatea membranei celulare, permiţând traversarea glucozei prin ea şi astfel arderea glucozei este accelerată. Tot în muşchi, insulina creează condiţii pentru sinteza glicogenului şi a proteinelor şi frânează eliberarea aminoacizilor.

În celula grasă, ca şi în muşchi, uşurează transportul prin membrană a glucozei. Activizează metabolizarea glucozei pe cale prescurtată.

Când glucoza pătrunde în ţesutul gras, se depune aici sub formă de grăsime, în urma unui proces de metabolizare, care o transformă în acizi graşi.

În metabolismul lipidic, activează enzimele sub acţiunea cărora grăsimile sunt scindate şi folosite.

Cu toate că nu fac subiectul acestui articol, din motive ce ţin de o bună înţelegere a metabolismului, pentru întregirea imaginii referitoare la insulină, la rolul ei în organism şi la modul în care funcţionează acest hormon, suntem nevoiţi să prezentăm şi modul în care acţionează hormonii cu acţiune hiperglicemiantă, pentru a ne forma o imagine de ansamblu.

Glucagonul este un hormon de natură proteică, mai corect polipeptidică, a cărui acţiune, ca şi în cazul insulinei, este condiţionată de o serie de substanţe extrem de importante pentru organism. Există glucagon de origine pancreatică, din celule alfa şi de origine intestinală, denumit enterglucagon. Creşterea glucozei intestinale declanşează eliberarea de enterglucagon, care acţionează în sensul absorbţiei intestinale a acesteia. Glucagonul pancreatic stimulează la nivelul ficatului procesul de consum al glicogenului şi proteienlor, glucogeneza şi sinteza ureei.

Cu insulina, acţionează invers, în cazul unui aport de zaharuri şi în acelaşi sens cu ea, în regim format din proteine. Glucagonul, ca şi insulina joacă un rol principal în menţinerea nivelului glicemic la valori fiziologice. (Reamintim că glicemia normală, dimineaţa „pe nemâncate” se situează între 65 şi 110mg/100ml).

Hormonul de creştere (somatotrop, S.T.H.) are un efect hiperglicemiant,deci antagonic cu insulina. În legătură cu metabolismul proteic, creşte nivelul aminoacizilor, creşte sinteza proteinelor şi stimulează secreţia de glucagon.

Adrenalina şi noradrenalina, cunoscute şi sub denumirea de catecolamine, au un efect hiperglicemiant prin favorizarea scindării glicogenului hepatic şi muscular, conducând astfel la creşterea glicemiei şi a concentraţiei de lactat.

La rândul său acidul lactic este transformat de ficat în glucoză, care trece în circuitul sangvin.

În legătură cu interrelaţia cu alte metabolisme, adrenalina accelerează consumul lipidelor din ţesutul gras, conducând astfel la punerea în libertate a acizilor graşi nesaturaţi. Acţiunea adrenalinei şi noradrenalinei este rapidă în cazul hipoglicemiei, ele fiind stimulate pe cale nervoasă şi pe calea sistemului neurovegetativ. Glucocorticoizii cresc glicemia prin favorizarea sintezei glucozei din proteine.

ACTH-ul are acelaşi efect asupra sintezei zaharurilor din proteine. Favorizează glicogeneza în ficat din acid lactic, acid piruvic şi aminoacizi.

În privinţa hormonilor tiroidieni, se ştie că ei favorizează creşterea ritmului de sinteză a proteinelor şi de resorbţie intestinală a glucidelor, cresc gluconeogeneza în ficat şi accelerează sinteza glicogenului.

Referitor la reglarea hormonală a metabolizării glucidelor în timpul efortului fizic putem aminti faptul că, pancreasul este organul care fabrică insulina, hormon datorită căruia se menţine nivelul glicemic în limite normale. Când nu există o perturbare metabolică, ficatul dirijează trimiterea în sânge a insulinei. S-a constatat că în timpul exerciţiilor fizice, cantitatea de insulină este diminuată în sânge şi astfel se înlesneşte producerea hepatică de glucoză; de aici deducem că există o relaţie netă între cantitatea de glucoză produsă şi nivelul insulinei în sânge. Glucoza din sânge este folosită de muşchi cu rol de combustibil, realizându-se astfel un nivel constant al glicemiei. Cu cât ficatul produce mai mult zahăr, cu atât muşchii ard mai multă glucoză. Dacă muşchii lucrează, ei primesc mai puţină insulină, deci pot primi mai mult zahăr din sânge.

În rezumat, hormonul de natură proteică, insulina acţionează cu precădere în metabolismul glucidelor, după cum am arătat pe larg mai sus, atât în stare de repaus, cât şi pe timpul efortului fizic. Un lucru demn de reţinut este că, insulina are un rol deosebit de imporant în ceea ce priveşte tezaurizarea caloriilor sub formă de depozite de glicogen, grăsimi şi proteine, pe care le eliberează treptat, după necesităţile organismului, evitându-se astfel pierderile de calorii (energetice). Dar, de la pierderile energetice şi până la „tezaurizarea” lor excesivă sub formă de munţi de grăsimi nu este mai mult decât un singur pas, şi vom vedea şi de ce.

Totul porneşte de la consumul alimentelor rafinate care sunt o ţară a civilizaţiei moderne. Aceste alimente (rafinate) diminuează nivelul adiponectinei, un hormon secretat de ţesutul adipos, care modulează sensibilitatea altui hormon, respectiv insulina. Când nivelul adiponectinei este ridicat, este necesară o cantitate redusă de insulină pentru captarea zahărului din sânge. În schimb, când nivelul adiponectinei este redus, celulele încep să devină rezistente la insulină. Persoanele obeze şi cele suferinde de diabet de tip 2 prezintă valori scăzute ale adiponectinei.

Rezumând cele relatate ne mulţumim pe deplin dacă a-ţi reţinut câteva proprietăţi ale insulinei care sunt prezentate în squarul alăturat.

CELE TREI FUNCŢII DE BAZĂ ALE INSULINEI ÎN ORGANISM

Funcţia de “cărăuş” -fapt pentru care insulinei îi revine rolul de a transporta în musculatură toate zaharurile ingerate, fie că provin din zaharuri simple sau din carbohidraţi complecşi, în musculatură producându-se stocarea acestora sub formă de glicogen, glicogen ce va fi întrebuinţat în cursul efectuării antrenamentelor viitoare. Insulina este ceea care “introduce” aminoacizii în celula musculară, declanşând osmoza celulară, proces care are drept rezultat final, creşterea masei musculare. Insulina-este “antidotul” duelului anticatabolic, “neutralizând” cortizolul, a cărui sinteză este stimulată în cursul efectuări antrenamentelor. O concentraţie mare de cortizol este un semn sigur al declanşării reacţiilor catabolismului muscular.

În loc de concluzie. Carbohidraţii reprezintă materia primă care se întrebuinţează în urgenţa întâi în cadrul antrenamentelor culturistului. Dieta alimentară are drept scop final menţinerea masei musculare la parametrii acumulaţi în perioada anterioară, fapt pentru care aportul carbohidraţilor ar putea reprezenta un factor deloc benefic scopului propus. Totuşi ca un contraargument putem menţiona faptul că, carbohidraţii reprezintă materia primă necesară unei bune funcţionări a sistemului nervos central şi periferic.

În altă ordine de idei carbohidraţii reprezintă un real sprijin în ceea ce priveşte nedoritul fenomen al „demolării” masei musculare, ca urmare a desfăşurării unui antrenament de tip intensiv, concomitent cu acest fapt se poate afirma fără putinţa de a greşi că, carbohidraţii contribuie în mod substanţial la regenerarea celulei musculare datorită faptului că au un rol determinant în menţinerea nivelului energetic al acestui tip de celule.

Un nivel insuficient de carbohidraţi-chiar dacă aportul caloric este mai mult decât îndestulător, chiar dacă aportul proteic de asemenea este arhisuficient şi nu în ultima instanţă, chiar dacă aportul energetic conferit de ingestia suplimentelor alimentare este în limite rezonabile-au repercursiuni negative asupra dezvoltării generale a organismului.

Reversul medaliei îl constituie însă aportul exagerat al carbohidraţilor contraindicaţi proceselor sus-menţionate, care acţionează în sensul acumulării de grăsimi, iar primele semne evidente se observă atunci când masa musculară clădită cu grea trudă începe să fie „estompată” de grăsimile subcutanate din cadrul hipodermei şi de aici începe, începutul sfârşitului.

Se ridică totuşi întrebarea, dacă o dietă săracă în carbohidraţi este sociată pierderii masei musculare?

Mulţi medici de medicină sportivă recomandă să se consume carbohidraţi, în caz contrar s-ar înregistra pierderi de masă musculară.

Ipoteza de lucru este aceea, că neconsumând o cantitate suficientă de carbohidraţi care să asigure suportul energetic necesar desfăşurării activităţilor fizice, organismul va fi  nevoit, din raţiuni energetice să-şi consume propriile proteine, în acest scop ajungându-se la fenomenul de „demolare” musculară.

În cadrul Facultăţii din Conneticut, USA, s-a efectuat un experiment constând din administrarea la sportivi a două meniuri având compoziţii diferite pe o perioadă determinată de şase săptămâni.

Ca urmare, în primul caz s-a folosit un meniu foarte echilibrat în principii alimentare, iar în al doilea cât s-a majorat ponderea carbohidraţilor cu 10% , şi al grăsimilor cu 30%, în cadrul meniului standard, în detrimentul proteienlor.

După parcurgerea testului respectiv, amintim de şase săptămâni, în urma determinărilor efectuate prin măsurători corporale nu s-au înregistrat diferenţe între loturile de subiecţi, cu toate că au efectuat acelaşi program de antrenamente fizice.

Acest fapt semnifică, că în cazul unui regim alimentar echilibrat, nu se va înregistra pierdere de masă musculară.

Şi acum vă prezentăm soluţia practică concretă, care trebuie avută în vedere în cadrul hrănirii post-antrenament.

Depozitele de proteină şi glicogen secate în timpul antrenamentului, pot fi refăcute consumând un amestec format din 50-100 grame de carbohidraţi simpli şi 50-100 grame de proteină din zer, în maximum 30 minute după antrenament.

Popularity: 1% [?]

1) RECOMPENSA:

Spuneţi că trebuie să terminaţi ultimele repetări ale seriei de exerciţii. Acest fapt ar putea constitui punctul de plecare al accidentării şi sunteţi într-adevăr motivaţi să le efectuaţi. Imaginaţi-vă că cineva vă oferă un million de RON drept recompensă dacă executaţi cu o repetare în plus faţă de ceea ce v-aţi propus. Folosiţi şi alte oferte care să vă motiveze, ca de exemplu o pizza drept recompensă, dacă este compatibilă regimului dumneavoastră dietetic.

2) SPECTATORI FANTOMĂ ŞI GREUTĂŢI MAI MICI:

Imaginaţi-vă pe cineva urmărindu-vă. Imaginaţi-vă că spectatorul – fantomă vă va ajuta să vă terminaţi exerciţiile. Puteţi în acelaşi registru să vă imaginaţi că, greutatea este mai mică decât în realitate.

3) FORŢA MAGNETICĂ:

Dacă lucraţi la presa umerilor, imaginaţi-vă că există doi magneţi puternici, care se atrag cu o forţă uriaşă. Dacă efectuaţi răsuciri ale trunchiului, imaginaţi-vă că ochii dumneavoastră sunt magneţii care atrag bara înaintea lor. Dacă efortul împingerii de pe bancă de la piept vi se pare mare, atunci imaginaţi-vă că bara este respinsă de pieptul dumneavoastră. Această tehnică este într-adevăr benefică, deoarece ultimele repetări sunt mai lente datorită oboselii acumulate. Trebuie să vă acordaţi autoajutor beneficiind de un ajutor relativ modest, care însă vă va ajuta să terminaţi exerciţiile.

4) SERII NEÎNCHEIATE (NETERMINATE):

Iată un truc, pe care-l puteţi folosi în cadrul repetărilor sau a seriilor cu un număr considerabil de repetări. Când pornirea este dură, demaraţi efectuând serii mici de câte 5 repetări. Însă, dacă nu aveţi posibilitatea veţi efectua serii mai scurte, de exemplu a câte 3 repetări. Când şi trei repetări vă par imposibile, atunci căutaţi să efectuaţi serii doar de două repetări. Prin analogie, dacă la rândul lor seriile de două repetări vi se par imposibile, atunci veţi executa serii de doar o singură repetare.

Întrerupându-vă exerciţiile, înseamnă că, puteţi efectua mai multe repetări decât aţi efectua în mod normal, când lucraţi în serii mari. Puteţi efectua încă din start, în loc de serii cu câte 15 repetări, serii de câte cinci repetări, alternate cu serii de câte trei repetări, respectiv cu serii de câte duoă repetări.

5) MANAGEMENTUL EFORTULUI ŞI AL DURERII:

Suportarea durerii este un factor de seamă în cadrul antrenamentelor intensive cu greutăţi.Efortul cel mai mare şi îndelungat pe care-l depuneţi trebuie să ţină cont de greutatea cu care lucraţi, pe care trebuie să fiţi în stare să o împingeţi o singură dată de la piept. În lupta cu efortul trebuie să consideraţi din punct de vedere psihologic, că nu dumneavoastră depuneţi efortul, ci cu totul altcineva. Sună cam ciudat, însă principiul funcţionează. Puteţi foarte bine încerca tehnica gemenilor corsicani, imaginându-vă că durerea este suportată de către altcineva pe care nu-l agreaţi. Mai mult, vă veţi supune autopedepsirii dând dovadă de o oarecare doză de sado-masochism. Antrenorii experimentaţi vă îndeamnă să suportaţi durerea cu stoicism. Trebuie evitate din capul locului rănirile, antrenamentul trebuie să fie eficace.

6) AUTOREPRIMAREA:

Să încarci puternic, va trebui să vă autoreprimaţi, spunându-vă că sunteţi leneş, slăbănog şi alte lucruri de genul acesta. Trebuie să reacţionaţi viguros încercând să fiţi foarte dur cu dumneavoastră înşivă.

7) AUTOAPRECIEREA/PREŢUIREA

Autoevaluarea este foarte benefică. Spuneţi-vă că sunteţi mare, puternic, plin de forţă şi alte probleme de genul acesta iar vis-à-vis de ridicarea greutăţilor autosugestionaţi-vă că ar fi o joacă de copii.

VOCEA PROPRIEI CONŞTIINŢE (VOCEA INTERIOARĂ).

Reprezentaţi o voce scăzută în interiorul capului vostru. Multă lume conştientizează vocea scăzută din propriul cap, voce care-i avertizează să nu facă anumite lucruri care le-ar putea dăuna, exemplificând cu răniri, fapt pentru care vocea conştiinţei nu le permite să ridice greutăţi peste măsură de mari. Această voce vă poate submina convingerea să ridicaţi greutăţi care aparent vi se par mari, sau chiar să renunţaţi la ultimele repetări din cadrul seriei respective.

Reprogramând acea voce, încurajându-vă, prin repetare că acel lucru este benefic pentru organism, mai adăugăm nişte greutăţi pe bară sau eventual mai executăm o repetare în plus faţă de ce ne-am propus. Acea voce interioară trebuie ţinută sub control, însă trebuie să manifestăm o atenţie sporită, deoarece vocea se poate pierde.

9) OBIECTIVE ÎNDRĂZNEŢE, DAR TOTUŞI REALISTE:

Fixaţi-vă obiective îndrăzneţe, dar totuşi realiste, tangibile. Repetându-vă că puteţi să executaţi îndoirea şi întinderea braţelor cu 22 kg. pe parcursul a trei repetări. Fiţi atenţi şi obiectivi 12 repetări sunt mai mult decât suficiente, putând fi o motivaţie spre îmbunătăţirea performanţelor.

10) COMPETIŢII/ COMPETITORI:

Realizaţi o competiţie performantă cu partenerul dumneavoastră de antrenament. Oricare dintre dumneavoastră execută mai multe repetări, câştigul este de partea amândoura. Acest gen de competiţii colegiale fac ca tempoul antrenamentelor să devină ridicat, cu toate consecinţele ce decurg de aici.

11) IMAGISTICĂ:

Înaintea executării setului de exerciţii aşezaţi-vă o imagine debordând de energie în faţa propriei conştiinţe, spre exemplificare: rachete balistice, piese de artilerie, o debandadă generalizată, explozii, etc.

Toate cele mai de sus enumerate crează o imagistică, care este potenţiatoare a declanşării secreţiei de adrenalină şi vă vor da un imbold necesar terminării setului de exerciţii. Imaginaţi-vă propulsarea balistică a greutăţii cu care efectuaţi exerciţii.

12) MINTE vs. MUŞCHI:

Implicaţi o contribuţie mentală în executarea exerciţiilor, concentrându-vă asupra muşchilor cu care lucraţi. Încercaţi în mod deliberat să vă contractaţi fibrele musculare.

13) DESPRE CONTACTE:

Căutaţi-vă un partener care să realizeze un contact fizic sumar cu dumneavoastră printr-o simplă atingere, acest fapt vă va alimenta cu energie suplimentară. Faptul în sine este deosebit de benefic fiind potenţiator de energie fizică şi nu în ultimul rând are implicaţii psihice pe măsură. Contactul cu câmpurile energetice ale organismului pot determina o oarecare creştere, ce-i drept limitată a nivelului energetic. Aportul energetic se datorează în totalitate minţii dumneavoastră şi nicidecum vreunui factor exterior, mistic. Condiţia de bază este de a se munci motivat.

14) PROPULSIA:

În momentul demarării antrenamentului, acest fapt este foarte dificil. Imaginaţi-vă că muşchii dumneavoastră sunt rachete balistice intercontinentale pe care trebuie să le opriţi pe traiectorie, ca ulterior să le relansaţi. Relansarea ulterioară se va produce cu aport suplimentar de energie, astfel încât greutăţile vor fi efectiv „smulse”.

15) STIMULI POZITIVI ŞI NEGATIVI:

Când efectuaţi exerciţiile având diverse obiecte în spatele dumneavoastră, spre exemplu o bancă, imaginaţi-vă că bara halterei este un stimul negativ (o persoană dezagreabilă, un lucru nedorit, etc). În schimb când efectuaţi exerciţiile având un corp (obiect) dinaintea dumneavoastră, imaginaţi-vă că bara halterei este un posibil stimul (o persoană agreabilă), un alt stimul care vă incită, chiar şi o banală prăjiturică care vă place foarte mult.

16) VOCEA INTERIOARĂ:

Dacă auziţi vocea interioară glăsuind negativ, schimbaţi registrul tonului acesteia precum procedează yoghinii, chiar dacă la prima vedere nu a-ţi lua în serios asemenea sugestie.

17) BUCURAŢI-VĂ, DUREREA NU TREBUIE SĂ VĂ DOMINE:

Învăţaţi să învingeţi durerea. Dominaţi-o!.

18) ÎMPRUMUTĂ ENERGIE:

Împrumută energie de la alţi oameni. Acest fapt se poate face înainte de a te apuca de antrenament sau când acestea la un anumit moment devin prea dificile. Folosindu-vă de o oglindă şi privindu-vă direct în ochi sau când dispuneţi de un partener să-l priviţi pe acesta direct în ochi cerându-i să zâmbească sau să vă aprobe dând afirmativ din cap. Un zâmbet larg, deschis vă va canaliza efortul spre a învinge greutăţile ce vi se par la un anumit moment dat insurmontabile.

19) MENTORUL – ROLUL ACESTUIA:

Închipuiţi-vă că aveţi un mentor sau o altă persoană care să stea în faţa dumneavoastră şi să vă monitorizeze modul în care vă efectuaţi antrenamentul. Imaginaţi-vă că respectiva persoană vă încurajează în tot ce intreprindeţi şi, în plus vă încarcă greutăţile cu care efectuaţi antrenamentul.

20) AMENINŢĂRI:

Ameninţările sunt omniprezente. Dacă cineva spre exemplu îţi pune un revolver la ceafă şi-ţi ordonă „mai execută trei repetări!”, va trebui să găseşti calea efectivă de a le executa. Pune-te în situaţia de a relua de la început toate exerciţiile din cadrul şedinţei de antrenament.

Popularity: 1% [?]

Se pare că o revistă numită Alternatives tocmai a descoperit una. Ţineţi minte

totdeauna că un gram de lipide echivalează cu nouă calorii-De aceea, pentru a

menţine consumul de grăsimi sub 30% zilnic, verificaţi etichetele produselor

alimentare asigurandu-vă că pentru fiecare 100 calorii primiţi maximum trei

grame de grăsime.

Ce este punctul de saţietate şi ce legătură are cu slăbitul?

Teoria punctului de saţietate este una dintre cele mai răspandite ş1

acceptate idei cu privire la caştigul şi pierderea in greutate. Se suţine că

obezitatea este cauzată de punctul de saţietate din hipotalamus (parte

componentă a creierului), numit uneori „appestat”, care controlează pofta de

mancare. Nu mai este nevoie să adăugăm că „appestat-ul” fiecăruia se află pe o

altă poziţie. Eliberat in conformitate cu conţinutul lipidic al unei celule şi cu

nivelul sangvin al insulinei, glicerolul informează creierul cu privire la starea

rezervelor de grăsimi din organism şi, in funcţie de aceasta, stabileşte punctul de

saţietate. Din păcate insă, anumite influenţe exterioare, ca aroma şi gustul unui

aliment plăcut, pot activa appestat-ul. Totuşi, dumneavoastră vă puteţi aduce

punctul de saţietate la parametri normali prin exerciţii regulate. Cu alte cuvinte,

vă puteţi atenua pofta de mancare prin coborarea progresivă a punctului in care

vă simţiţi sătul. Pentru a-1 cobori şi a slăbi, este necesară o jumătate de oră de

exerciţii aerobice, de trei ori pe săptămană. O modalitate simplă şi eficientă de a

le realiza e parcurgerea a trei kilometri intr-o jumătate de oră, de trei ori pe

săptămană (sau. un kilometru şi jumătate in cincisprezece minute, de şase ori pe

săptămană).

Este adevărat că grapefruit-ul ajută la slăbire?

Numai dacă il mancaţi in loc de ciocolată. Grapefruit-ul, care a fost socotit un

aliment miraculos, este doar o bogată sursă de vitamina C şi alte elemente

nutritive in cantităţi mai mici. Deşi este disponibil şi sub formă de pilule, rămane

totuşi un fruct şi atata tot. Avantajul său insă e faptul că are numai 58 de calorii.

Care este părerea dumneavoastră despre regimul de slăbire Nutri/System?

Teoretic, este un regim bun, fiind bazat pe alimente cu conţinut scăzut de

grăsimi, sodiu şi calorii, cu un ridicat nivel nutriţional şi o largă varietate de

gusturi şi produse. Adepţii regimului Nutri/System cred că obezii poftesc la o

supra-abundenţă de gusturi, mirosuri şi senzaţii gustative (deci au un punct de

saţietate extrem de ridicat. Astfel, faptul că alimentele ingerate, chiar sărace in

calorii fiind, oferă o gamă largă de arome şi gusturi, va permite acestor oameni să

piardă in greutate. Pe mine insă mă ingrijorează acele persoane ce recurg doar la

alimente preambalate Nutri/System, fără a-şi schimba proastele obiceiuri

gastronomice. Nici chiar cu cele mai bune regimuri nu se obţin rezultate

„la minut”.

Am auzit că pe vreme călduroasă se slăbeşte mai uşor. Este

adevărat?

Dacă ar fi complet adevărat, toţi cei care doresc să slăbească s-ar muta in Florida

sau in sudul Californiei. Ceea ce au vrut să spună Susan Perry şi Jim Dawson in

Secretele ceasului biologic al organismului este faptul că noi avem o

predispoziţie genetică la formarea unor stocuri suplimentare de grăsimi pentru

anotimpurile reci: toamna şi iarna. De aceea se spune că primăvara, cand ziua

incepe să crească, este mai uşor de slăbit. intrebarea e: mai uşor faţă de ce?

Care sunt riscurile reale ale regimurilor lichide, pe lângă pericolul de a pune

kilogramele la loc?

Riscurile sunt extreme. Multe persoane care urmează diete cu conţinut foarte

redus de calorii o fac fără nici un fel de supraveghere medicală, neştiind că astfel

de regimuri sunt destinate celor care au cu mai mult de 30 de procente peste

greutatea ideală (stabilită de către un medic şi nu de un manechin la modă).

Odată ce incepe un regim cu conţinut foarte scăzut de calorii, persoana

respectivă trebuie permanent monitorizată (adică i se efectuează regulat analize

ale sangelui, electrocardiograme şi i se măsoară tensiunea arterială). Dacă aveţi

mai puţin de 30% peste greutatea ideală şi aţi trecut la un regim de produse

lichide gata preparate, renunţand la alte mese din cursul unei zile (in loc de una

sau două pentru o perioadă scurtă, aşa cum se recomandă) riscaţi să pierdeţi o

cantitate prea mare de masă musculară şi osoasă odată cu grăsimea — ceea ce

vă poate cauza aritmii cardiace, metabolism permanent incetinit, oboseală şi, in

cazuri extreme, chiar moartea.

Suplimente nutritive pe www.bodylinemall.ro

Popularity: 2% [?]