Cure slabit Body Line

Archive for the ‘Sfaturi de la BodyLine’ Category

S-a observat o strânsă legătură între sistemul nervos central şi sistemul imunitar. Sistemul neuroendocrin şi cel endocrin sunt sisteme de transmisie a informaţiilor elaborate de scoarţa, omul fiind un ‘ cosmos informaţional ‘ care este înzestrat de Creator nu numai cu memorie dar şi cu afectivitate şi logică, cu psihic şi inimă. Psihicul, sistemul nervos central şi cel imunitar, sistemul endocrin, cel neuroendocrin şi sistemul neuro-vegetativ fac o ‘ confederaţie ‘, un macrosistem, cu multiple conexiuni şi implicaţii.

Aducem acum câteva date despre endocrinologia sistemului imunitar:

Nu numai celulele nervoase produc secreţii sau hormoni ci şi leucocitele (granulocite, limfocite, monocite), Interleukinele (IL), interferonii (IF) şi factorii de necroză tumorală (TNF), împreună cu alţi factori de creştere sau cu alte funcţii (factori de stimulare a coloniilor de macrofage şi de granulocite, factori de creştere a timocitelor, etc.) alcătuiesc marea familie a citokinelor, mediatori solubili antigen-nespecifici secretaţi de populaţii celulare cu rol biologic complex, atât în sistemul imun, cât şi la nivelul altor organe şi sisteme. Sinteza lor este sub controlul unor gene situate la nivelul unor cromozomi diferiţi. Citokinele secretate de către limfocite se numesc limfokine, iar cele secretate de către monocite-macrofage se numesc monokine. Acest vocabular este didactic, deoarece aceeaşi substanţă poate fi secretată şi de una sau mai multe celule, ele acţionând prin aceste secreţii mediat asupra receptorilor altor celule la mare distanţă, transmiţându-le mesajul informaţional.

Este interesant de ştiut cum ajung limfocitele T în ţesutul nervos, deoarece la omul sănătos aceasta se face greu. În caz de agresiune, aceste liumfocite activate nu mai ţin cont de bariera hematoencefalică şi invadează organul sau ţesutul agresat. Dacă alarma este falsă, se retrag în ordine. Dacă însă există vreun pericol sau un antigen intrus, imediat ele declanşează un răspuns inflamator tipic. Şi celulele mononucleare şi cele gliale posedă posibilităţi de a descărca oxid de azot, modulator neurotoxic ce produce vasodilataţie, prin suprastimularea receptorilor de glutamat.

Citokinele sunt proteine reglatoare cu greutate mică, sub 80 KD, foarte potente, produse de celule nucleate (în majoritate) cu efecte autocrine sau pararine. În ultimul timp s-a dovedit că celulele sistemului imun pot da semnale informaţionale sistemului nervos central dar şi altor structuri pe cale umorală. Citokinele elaborate în timpul reacţiilor imune, activează şi axa hipotalamo-hipofizo-suprarenală, producând în momentul de maximă secreţie de anticorpi şi o superproducţie de glucocorticoizi imunosupresori.

Numele de interleukine a fost dat în anul 1979 la cel de al doilea Congres internaţional asupra Limfokinelor, din Elveţia, şi reprezintă secreţia produsă de leucocite şi de alte celule cu rol de hormoni ai sistemului imun, foarte potente, acţionând asupra unor ţinte precise. Din cele 15 specii, 12 sunt mai bine studiate.

INTERLEUKINA 1. Este o glicoproteină semnalată din anul 1972 ce potenţează răspunsul limfocitelor T stimulate în vitro cu lecitină., Are o greutate de 17,5 CD rezistă la 56 grade Celsius şi la ph 2-9. Molecula are 30% hidraţi de carbon şi se găseşte sub 2 forme: IL1 alfa constă din 59 de reziduri de aminoacizi şi IL2 beta din 153 de reziduri. Cele 1 alfa rămân în celule, nd informaţii din celulă în celulă. Moleculele IL 2 beta au acţiune extracelulară sub formă de doi precursori şi se clivează în molecule de 17 CD. A mai fost numită LAF (factor de activare a limfocitelor ). Are diverse interferenţe şi efecte multiple din care amintesc:

-          eliberează limfokine din celulele T activate, produce diferenţierea, activarea ş proliferarea celulelor B, multiplicarea fibrocitelor şi a celulelor endoteliale, provoacă somn, febră, participă în procesele inflamatorii, are activitate antitumorală şi în controlul hematopoeziei;

-          stimulează somnul de undă lentă, producerea de hormoni şi citokine, sintezele de anticorpi, funcţia fagocitară, chemotactismul hematopoeziei, protecţia contra radiaţiilor, aderenţa limfocitelor la peretele vascular, sinteza componentelor complementului, sinteza corticosteroizilor, sinteza proteinelor hepatice, eliberarea Na, proliferarea limfocitelor T şi B, keratinocitelor, celulelor sinusoidale, mezangiale şi gliale şi ajută la eliberarea proteoglicanilor din colagen;

-          deprimă: apetitul alimentar, plasminogenul, ph-ul sanguin, sainteza albuminelor, concentraţia de Zn şi Fe, sinteza lipoproteinelor, sinteza acizilor graşi liberi, absorbţia lipidelor şi proliferarea celulelor endoteliale;

-          pot sintetiza IL1: celulele granulocitare mieloide şi limfoide, monocite, macrofage, celulele dendritice, limfocitele, granulocitele sau celulele endoteliale din vase, androcitele şi microgliile din creier. Keratinocitele din piele şi alte celule renale, osoase, foliculare tiroidiene, hepatice, timice. Sertoli (din testicul), menigiale, fibroblaşti, condricite, epiteliare etc.;

-          nivelul IL1 este ridicat în : TBC, ulcer duodenal, septicemii, glomerulonefrite, artrită reumatoidă, sarcoidoză pulmonară, fibroză pulmonară, pneumoconioze, ciroză hepatică, sclerodermie şi diabet insulodependent;

-          nivelul e scăzut în: cancer hepatic, uterin, ovarian, infecţii acute, malnutriţie, psoriazis, scleroza în plăci, lupus şi vârstă înaintată;

INTERLEUKINA 2 (IL2). Este produsă de limfocitele T şi poate fi considerat un ‘ hormon imunologic ‘ fiind controlat de cromozomul 4. Ea este crescută în sistemul imun şi scăzută în boala Hodgkin, lupus, lepră şi AIDS.

INTERLEUKINA 3 (IL3). Este un factor de creştere hematopoetic produs la 12-20 ore după activarea limfocitului T de către antigen, mutagene sau anticorpi antireceptori. Are efecte în fosforilarea tirozinei, în producerea histaminei şi a unor enzime, în leucemii. Degradarea IL3 e unul din factorii ce se declanşează prin proliferare anarhică.

INTERLEUKINA 4 (IL4). Este secretată de limfocitele T şi B, de mastocite, bazofile, fibroblaştii stromei medulare osoase. Are acţiune asupra funcţiei imune, dar şi asupra hematopoezei. Ea reglează sinteza de IGE, inhibă sinteza de TNF şi IL1. INFY e antagonistul ei. IL4 modelează producţia de citokine a celulelor TBNF şi fibroblaşti, acţionând ca factor antitumoral şi inflamator, asupra celulelor TC, macrofagelor şi eozinofilelor.

INTERLEUKINA 5 (IL5). Este un factor de diferenţiere al eozinofilelor, de sinteză a IgM din limfocitele B şi de creştere al acestora din urmă. Acţionează sinergic cu IL1 pentru reducerea sintezei de IgM şi cu IL4 pentru sinteza de IgG1. Are de asemenea şi o funcţie citotoxică anticorp dependentă.

INTERLEUKINA 6 (IL6). Este o glicoproteină de 21 KD cu 184 aminoacizi, fiind produsă de monocite, macrofage, limfocite T şi B, astrocite, mastocite, celule endoteliale, fibroblaşti, celule gliale, keratinocite şi celule neoplastice. Efectele ei sunt foarte complexe, din care amintesc:

-          blocarea multiplicării virusurilor, stimularea diferenţierii limfocitelor B, activarea sintezei IgG şi IgM, stimularea sintezei de IgE (cu IL4) şi de IgA singure sau cu IL5, activarea limfocitelor B şi T, şi diferenţierea limfocitelor Tc, împreună cu IL1, IL4, IL7, cu stimularea timocitelor şi limfocitelor T;

-          stimulează funcţiile celulelor NK (Natural Killer) în acţiune citotoxică;

-          stimulează activitatea bactericidă a macrofagelor,  sinteza IL1 şi TNF din acestea; de asemenea, stimulează hepatocitele în producerea de fibrinogen alfa 1 antikemotripsină şi alfa 1 antitripsină şi a componentelor C3, C1 şi B ale complementului;

-          scade producţia de alfa fetoproteină, transferină şi albumină, stimulând activitatea şi proliferarea keratinocitelor, a sintezei de lizozim, lactoferina şi 3 glucuronidază;

-          există o relaţie directă între gravitatea bolii şi nivelul seric al IL6; fiind marker de stres, putând fi inhibat de IL4, IL10 şi TGFb.

INTERLEUKINA 7 (IL7). Este secretată de celulele stromale, fiind o glicoproteină cu GM de 14,9 KD şi cu 154 de reziduri de aminoacizi. Ea intervine în proliferarea limfocitelor T imature, făcându-le imunocompetente alături de limfocitele B din stadiile incipiente de maturizare. De asemenea activează sinteza IL1, IL6, IL8 şi TNF, restabilind nivelul normal de limfocite T şi B.

INTERLEUKINA 8 (IL8). Este o proteină activatoare a neutrofilelor, fiind secretată de limfocitul T, stimulată de mitogene,de către monocitele activate cu citokine, precum şi de fibroblaşti sau de celulele endoteliale. Are acţiune antiinflamatorie, inhibă aderarea TNF la celulele endoteliale activate. În vivo stimulează chemotactismul granulocitelor infiltrarea lor, degradarea bazofilelor şi mastocitelor, elaborarea moleculelor toxice de oxigen (radicali liberi derivaţi din oxigen) protejând epiteliul endotelial de potenţialul distructiv al granulocitelor, proces mediat de trombină. De asemenea creşte permeabilitatea vaselor şi produce febră.

INTERLEUKINA 9 (IL9). Este secretată de limfocitele T şi monocite fiind un factor de creştere pentru limfocitele T, stimulând proliferarea mastocitelor şi activând timocitele fetale, megacariocitele şi precursorii eritrocitari.

INTERLEUKINA 10 (IL10) sau ‘ factorul de sinteză şi inhibare a citokinelor ‘ este produs de limfocitele TH2 şi B normale sau în limfoamele B, IL10 inhibă secreţia Th1, deci sinteza IL2, IL3, TNF, CSF. Stimulează de asemeni în colaborare cu IL2, IL4 şi IL7 timocitele, iar alături de IL3 şi IL4 proliferează mastocitele. Inhibă producerea de către macrofage a IL1, IL6, IL8 şi TNF.

INTERLEUKINA 11 (IL11) este produsă de celulele stromale şi stimulează sinteza proteinelor în faza acută a hepatocitelor, favorizează sinteza de IL6 şi imunoglobuline din plasmocite. Ajută la formarea de colonii de megacariocite şi ale altor celule hematopoetice. Împreună cu IL3 are efecte comune cu IL6, dar nu favorizează producerea febrei.

INTERLEUKINA 12 (IL12) sau ‘ factorul de creştere a celulelor matcă ‘ este o glicoproteină produsă de macrofage ce activează sinteza de IFN4 şi proliferarea limfocitelor TH1. IFNy produse de IL12 activează sinteza acestora din urmă, blocând pe aceea a IL4 şi IL10 care inhibă IL12.

STRESUL ŞI ULCERUL,

Boala ulceroasă este astăzi foarte răspândită în zonele geografice cu dezvoltare socio-economică rapidă, unde stresul (factor ce iniţiază şi agravează leziunea ulceroasă) este foarte mare.

În perioadele de stres psihic prelungit, excese alimentare, fumat exagerat sau abuz de alcool apar  manifestările bolii ulceroase: senzaţie de presiune, de balonare, arsură sau durere în etajul abdominal superior, după mese sau pe parcursul nopţii. Simptomologia ulceroasă survine în pusee ce durează aproximativ două-trei săptămâni( în special primăvara şi toamna) cu perioade de acalmie,  vara şi iarna.

Tratamentul ulcerului gastric şi duodenal este în majoritatea cazurilor unul medicamentos, vizând reducerea secreţie clorhidropeptidice şi asociază protecţia mucoasei gastrice faţă de factorii de agresiune mecanică(alimente parţial mestecate, cu celuloză dură), termică(alimente prea reci sau fierbinţi) şi chimică(acidă). Foarte rar în cazul complicaţiilor acute sau cronice este necesară intervenţia chirurgicală.

Un rol important în terapia şi prevenţia crizelor ulceroase îl are regimul alimentar care, asociat medicaţiei, grăbeşte procesul de cicatrizare a nişei, iar nerespectarea acestuia între crize duce la îndesirea acestora.

Crizele devin din ce în ce mai puternice, cedând greu la tratament.

Popularity: 4% [?]

Cu toţii cunoaştem că, cromul mai aes pentru americani constituie o fobie, „ornându-şi” jenţile automobilelor, bull – barurile, precum şi alte gadgeturi ale vehiculelor, începând cu bicicletele şi terminând cu zeul automobil. Sunt bine cunoscute efectele de protecţie anticorozivă pe care le conferă acest metal. Se pune întrebarea: asemănător metalelor feroase şi asupra organismului uman cromul are efecte benefice?

Omenirea încă de pe vremea lui Ponce de Leon, căuta secretul tinereţii fără de bătrâneţe, iar mai nou, nici culturiştii nu sunt străini de această problemă.

Dacă marea majoritate a oamenilor caută secretul tinereţii fără bătrâneţe, în schimb culturiştii caută secretul unei sănătăţi depline, al unei perfecţiuni a corpului.

Cu privire la culturişti, mulţi dintre aceştia, prin modalităţi diferite de abordare a problemei caută să pătrundă tainele acestei necunoscute, unii au mers pe o cale greşită, în schimb alţii au avut parte de anumite succese.

În ultima vreme au apărut multe produse care stimulează creşterea volumului masei musculare, printre care şi chromium picolinatul. Unele dintre produsele amintite au cunoscut un succes rapid de piaţă, dar multe dintre acestea s-au dovedit a fi aidoma unui foc de paie, deoarece promisiunile au fost de domeniul utopiei, la cele mai multe dintre ele.

Dintre aceste produse, cele  mai multe, în opinia cumpărătorului reprezintă adesea timp, dar şi bani pierduţi.

Însă, dacă un anumit produs se mai găseşte pe piaţă şi după trecerea a cinci ani, înseamnă că este cât de cât capabil să confere oarece rezultate scopului pentru care a fost creat, având în vedere că, după doi – trei ani de zile „noua gamă” de produse, este înlocuită de o altă ”nouă gamă”, iar, paradoxal, este faptul că, acest fenomen se aseamănă cu „noul mecanism economico – financiar” al defunctului regim, apărut pe la jumătatea anilor şaptezeci, şi tot nou era şi în 1989.

Din păcate, marea majoritate a acestor produse după un tur de forţă, intră în domeniul uitării.

După multe încercări, deci, sortite în majoritatea cazurilor eşecului, iată că a înmugurit o speranţă, din acest punct de vedere în domeniul suplimentelor alimentare, prin descoperirea chromium picolinatului, un supliment alimentar, care nu are nevoie de o prezentare adiţională, deoarece are capacitatea de a se autoprezenta.

De ce afirmăm acest lucru?

Din motiv, că „toate-s vechi şi nouă-s toate”, vorba Luceafărului poeziei române, cromul, care este un metal cunoscut încă din antichitate, stă la baza acestui produs. Efectele cromului asupra organismului sunt de neînlocuit, producând efecte deosebite. Cercetări de dată recentă au confirmat noi şi noi proprietăţi ale cromului. Proporţia de crom în organism se situează la un nivel, la o cantitate infinitzimală, reprezentând doar a douăzecia mililardime din masa acesteia, cu toate că în fiziologia umană joacă un rol deosebit. Astfel, în domeniul alimentaţiei, spre exemplu, cromul stă la baza metabolizării glucozei, determinând GFT-ul (factorul de toleranţă al glucozei), care se sprijină pe niacină (aminoacid) şi totodată, aminoacizii determină, în final GFT-ul.

În procesul metabolismului, metabolizarea glucozei, în vedrea transformării acesteia în sursă de energie este posibilă datorită enzimelor a căror sinteză este stimulată de prezenţa cromului, ca de altfel, tot cromul serveşte sintezei acizilor graşi şi colesterolului.

Rezultă, aşadar că cromul creşte randamentul insulinei în raporturile acesteia cu glucoza şi serveşte la ţinerea sub control a sintezei insulinei. În ceea ce priveşte sinteza proteinelor, cromul are un rol major deoarece este cunoscut efectul de concentrare al acidului ribonucleic în vederea constituirii moleculelor de acid.

Aceste informaţii au fost făcute publice în anul 1984 şi de atunci, încoace timp de două decenii se urmăreşte efectul cromului asupra corpului uman. S-a ajuns şi la rezultate remarcabile, precum capacitatea cromului de a arde grăsimile corporale şi de creştere selectivă, fără depuneri de masă musculară. Dintre suplimentele alimentare ce se găsesc la această dată pe piaţă cele pe bază de crom au o pondere importantă, poate cea mai importantă din punctul de vedere al efectelor, asupra corpului, mai ales din punctul de vedere al culturiştilor.

Acest fapt se datorează importanţei, ca mineral vital al cromului, ceea ce înseamnă că, organismului acest metal îi este indispensabil, dar în acelaşi timp, din păcate nu-l poate sintetiza.

Efectele deosebite ale cromului se datorează, printre altele şi unui anumit stil de viaţă, stil conferit de modul de hrănire tradiţional. Din acest punct de vedere, dacă analizăm modul tradiţional de hrănire al populaţiei nord – americane vom observa că, cromul lipseşte.

Acest lucru are o semnificaţie deosebită, deoarece chiar şi un deficit minor de crom, are implicaţii semnificative, mai ales, din punctul de vedere strict fiziologic, privind funcţionarea organismului.

În S.U.A. spre exemplu, problema constă în faptul că terenul arabil nu conţine săruri de crom, fapt pentru care cerealele sunt sărace, dacă nu lipsite de crom, pe de altă parte, în procesarea alimentelor se pierd multe minerale, printre care şi cromul.

Deficitul de crom din organism este agravat de consumul zaharurilor rafinate.

Cu toate că, cromul constituie un mineral vital, nici chiar nutriţioniştii nu au ajuns la un consens în ceea ce priveşte faptul de a stabili meniuri, care să includă mineralul cu pricina, măcar în cantităţi minimale. Deficitul de crom indus în organism este amplificat, cum am mai subliniat de consumul produselor zaharoase, ceea ce induce starea de oboseală permanentă şi în plus predispune la  îngrăşare.

Lipsa de crom duce la epuizarea organismului, stimulează depunerea de grăsimi şi favorizează impactul bolilor cardiovasculare şi a diabetului.

În cazul culturiştilor, antrenamentele duc la secătuirea rezervelor de crom din organism, fapt pentru care dacă dorim creşterea masei musculare şi a forţei, atunci neapărat avem nevoie de suplimentarea aportului de crom, fapt de altfel semnalat, nu într-un singur rând de către oamenii de ştiinţă.

Lipsa, deficitul unor minerale sau vitamine din organism pot produce serioase tulburări. Lipsa vitaminelor A şi D, la copii, poate produce rahitismul. Deficitul vitaminei C, produce scorbutul. Lipsa vitaminei A, produce disfuncţii ale aparatului digestiv şi exemplele pot continua. Aceste neajunsuri pot fi ocolite prin administrarea vitaminelor respective.

Dacă administrăm vitamine sau minerale care au fost deficitare, în organism se pot produce adevărate miracole. În vremurile, în care oamenii de ştiinţă identificau şi izolau vitaminele şi mineralele, introducându-le spre administrare în hrănire s-au semnalat schimbări fundamentale, care au dus la desprinderea unor concluzii deosebit de semnificative.

Cu toate că, cromul nu este un mineral cu efecte ”miraculoase”, atunci când se semnalează deficienţe din acest mineral, aceste lipsuri vor fi însoţite de unele disfuncţii.

Pentru culturişti, datorită faptului că este un mineral vital, cromul prezintă o importanţă şi mai mare, datorită consumului sporit al rezervelor de crom din organism, în urma desfăşurării antrenamentelor fizice.

S-a arătat că în S.U.A., solul este sărac în crom, fapt ce afectează flora şi fauna acestui ecosistem, de aceea oamenii de ştinţă din U.S.A. au stabilit în cadrul forumului lor – Academia  Ştinţifică Americană (ATA), că se impune, a se consuma cu regularitate crom.

Pentru a se produce arderi în organism este indispensabil cromul, fapt pentru care alimentaţia trebuie să conţină acest element, iar studiile efectuate peste ocean au demonstrat că, în proporţie de 90% americanii sunt deficitari în ceea ce priveşte cromul.

Stabilirea conţinutului de crom al alimentelor nu este suficient de concludentă, deoarece în alimente, care au compoziţie organică, cromul se găseşte într-o mare varietate de compoziţie, iar gradul de metabolizare al acestor compuşi organici ai cromului este foarte diferit. Cromul de origine anorganică este metabolizat şi mai greu, decât cel de origine organică. Cromul conţinut de ouă este practic nefolosibil, fapt pentru care nutriţioniştii au stabilit, din punctul de vedere al eficienţei alimentelor din punctul de vedere al conţinutului şi gradului de asimilare al compuşilor cromului o ierarhizare, în fruntea căreia stă drojdia de bere, ficatul, carnea de vită, pâinea neagră, sfecla de zahăr, produsele derivate din prelucrarea sfeclei de zahăr, precum melasa, dar şi morcovii şi nu în ultimul rând bureţii (ciupercile). Cromul se asimilează deosebit de greu, fapt pentru care din cantitatea ingerată, numai 35% este asimilată. Cromul asimilat se regăseşte în splină, rinichi şi testicule.

De asemenea o multitudine de enzime şi acizi ribonucleici conţin crom, în proporţii diferite. Eliminarea cromului din organism se realizează prin intermediul aparatului urogenital, simplu, prin urină. Datorită faptului că mulţi oamenii nu consumă pâine neagră şi nici drojdie de bere, organismul persoanelor în cauză se resimte ca urmare a defictului de crom. Ei, bine s-a găsit modalitatea simplă şi totodată de reglementare a deficitului de crom din organism, pe baza administrării suplimentelor alimentare. Care este însă cantitatea de crom pe care trebuie să o asigurăm organismului?

Membrii ATA, au stabilit, că ideal este să consumăm 50 – 200 micrograme zilnic, iar în cazul culturiştilor doza trebuie crescută semnificativ, astfel încât să ajungă la 3500 – 14000 micrograme. Se pune întrebarea dacă este mult sau puţin?

Efectele letale ale cromului se instaurează în momentul în care se depăşeşte un raport de 1miligram/100 grame greutate corporală, astfel că, în cazul unui sportiv de 70 kilograme ar însemna 70000 micrograme. În concluzie cele 3500 -14000 micrograme nu sunt multe, dar cantitatea amintită poate crea condiţiile necesare unei construcţii musculare de anvergură.

În ceea ce priveşte administrarea cromului provenit din suplimentele alimentare, precizăm faptul că este un act firesc, care nu implică nici un fel de risc.

În acest context vom prezenta succint produsul conceput şi procesat de către firma noastră, Pro Nutrition, cunoscut sub denumirea comercială de L- carnitine & chromium.

L- CARNITINE & CHROMIUM,

Este o combinaţie unică de elemente menită să ajute persoanele să ajungă la cea mai bună formă fizică.

L-Carnitina este aminoacidul ce transferă acizii graşi mobilizaţi în urma antrenamentului din sânge la mitocondriile celulelor, unde sunt arşi pentru a dezvolta energie. Susţine degajarea de energie din grăsimi, reduce colesterolul. Este benefică pentru biodegradarea grăsimilor, ajută la buna funcţionare a creierului şi a inimii, la stimularea activităţilor fizice şi la energizarea şi vitalizarea organismului.

Cromul ajută la creşterea volumului masei musculare şi la reducerea considerabilă a stratului adipos. De asemenea, cromul stabilizează nivelul glicemiei sangvine şi ajută la eficientizarea funcţiei insulinei.

CONŢINE:

L-Carnitină şi cromium picolinat.

Trebuie subliniat faptul că administrarea produselor pe bază de crom trebuie efectuate la reomandare şi sub stricta supraveghere a medicului curant, numai şi numai în cazul bolnavilor suferind de diabet, în cazul altor persoane, în speţă la culturişti trebuie avute în vedere recomandările de administrare ce însoţesc produsul, recomandări ale procesatorului.

Popularity: 5% [?]

Timp de mulţi ani zahărul –sau carbohidraţi simpli-au fost văzuţi drept inamicul unui corp fără grăsimi. Acum majoritatea culturiştilor ştiu că una dintre cele mai bune căi de a construi masă musculară – este suplimentarea cu un amestec de zaharuri şi proteiene-imediat după antrenament.

Caloriile ar trebui să fie uşor digerabile şi preferabil în formă lichidă.

Acest lucru va ajuta corpul să refacă depozitele de proteină şi glicogen secate în timpul antrenamentului.

Am început articolul nostru făcând rezumatul importanţei mesei post antrenament. Să trecem deci, în continuare la o dezbatere lărgită a problemei.

Nici într-un sport, sportivii nu sunt atât de “dependenţi” de masa post-antrenament ca în culturism.

Culturiştii profsionişti, care-şi asigură existenţa din practicarea acestui sport şi a căror existenţă se limitează, în linii mari la ridicarea greutăţilor, hrănire şi somn, mulţi ani nu au fost în clar cu importanţa alimentaţie post-antrenament. Greşeal cea mai frecventă a fost aceea că, deşi doreau o creştere impetestivă a masei musculare nu asigurau suficiente ”resurse” care să susţină acest lucru, nehrănindu-se adecvat. Drept urmare dorinţa lor de a obţine creşterea de masă musculară se mărginea doar la faza aceasta de dorinţă, neputându-se efectiv realiza, din motivele ce le-am prezentat mai sus.

Din punctul de vedere al importanţei hrănirea post-antrenament este cea mai importantă, pentru culturişti, deoarece , aşa cum am arătat înpreambulul articolului nostru, este singura cale de refacere a stocurilor de glicogen, atât din muşchi, cât şi din ficat şi nu în ultimă instanţă este stimulată pe această cale sinteza proteinei musculare.

De asemenea, această hrănire previne declanşarea catabolismului muscular, acel ”demolator”, în procesul căruia organismul îşi consumă propriile sale resurse, greu acumulate. Ori, este îndeobşte cunoscut faptul că pentru a construi masă musculară organismul trebuie să se situeze într-o “zonă” anabolică.

Nu vrem sub nici o formă, ca articolul nostru să devină o lecţie de fiziologie de ciclul secundar, însă ne vedem obligaţi să precizăm, foarte pe scurt ce este anabolismul şi catabolismul.

Anabolismul şi catabolismul formează împreună metabolismul şi care reprezintă, totalitatea proceselor de asimilaţie şi dezasimilaţie ce se desfăşoară într-un organism viu şi care au drept rezultat menţinerea vieţii.

Anabolismul este acea stare a organismului care rezultă în urma ingerării de alimente.

Cu alte cuvinte, anabolismul este momentul când organismul asimilează substanţele nutritive.

Procesul opus anabolismului este catabolismul, care este definit ca, starea când organismul dezasimilează (consumă) substanţele nutritive cu eliberare de energie .

Pentru o mai bună înţelegere a proceselor şi fenomenelor descrise mai sus vom folosi un exemplu, poate morbid, în parte prea dur pentru o seamă de cititori, iar pentru alţii chiar nelalocul lui. Ne asigurăm, însă riscul deoarece ”scopul scuză mijloacele” precum a spus Machiavelli.

Să presupunem că aţi fost victima unui naufragiu, aţi naufragiat pe o insulă pustie şi sunteţi printre puţinii supravieţuitori. Alimentele le-aţi cam terminat, începând de la arahide şi terminând cu biscuiţii. Rezervele le-aţi consumat având în vedere criteriul energetic, dat fiind faptul că supravieţuirea era unicul scop ce l-aţi avut în acele momente grele. ”Cămara” s-a cam golit, până ce sosesc ajutoarele mai trebuie să treacă ceva timp. În acest răstimp în ochii câtorva convivi de-ai dumneavoastră o lumină stranie, bizară îşi face apariţia. Ei încep să devoreze trupurile celor care nu au supravieţuit catastrofei.

Demn de un horror acest scenariu, dar în linii mari aşa se manifestă şi ”canibalismul” în organism, acele mult discutate procese catabolice, care “devorează” masa musculară greu “clădită”.

Cu precădere în urma atrenamentelor, musculatura manifestă această stare de foame endemică, caz în care îşi consumă propriile proteine pentru a traversa acest impas.

Revenind la scenariul nostru, ”horror”, în condiţiile unei călătorii normale, niciunuia dintre pasageri nu Ie-ar trece prin gând să-şi devoreze propriul companion, având la dispoziţie o gamă suficient de largă de alimente pe care să le consume.

Drept urmare, ori de câte ori păşim în sala de antrenament şi ducem la bun sfârşit un antrenament intensiv, scenariul naufragiului la nivelul propriului organism se poate repeta în cazul în care nu-i asigurăm organismului ceea ce are nevoie.

Problema catabolismului muscular, însă este ceva mai complexă, decât am prezentat mai sus, în mod linear, simplist, cum că muşchii s-ar autodevora.

Creieru nu dă semnalul imediat în vederea autoconsumului proteinelor musculare pentru autosusţinere energetică. În cazul efectuării unui antrenament intensiv musculatura întrebuinţează glicogenul de asemenea manieră (în aşa de mare cantitate/proporţie), încât se situează la cota de “avarie” şi de flămânzire. Dacă muşchii nu sunt hrăniţi aproape instantaneu, atunci vom merge pe pierdere sigură, în mod cert.

Se pune însă întrebarea: Ce fel de alimente trebuie să consumăm după efectuarea unui antrenament intensiv?

Cei mai mulţi ar fi înclinaţi să dea întâietate proteinelor. Motivul pentru care proteinele manifestă întâietate în opţiunile marii majorităţi a sportivilor, ar fi accea că proteinele reprezintă folosind un jargou culturistic, ”cărămizile” construcţiei musculare, asigurând ultrasuficienţa aminoacizilor care contribuie la sinteza proteinei musculare. Ca urmare ar opta pentru carne slabă de vită, piept de pui sau chiar şi peşte, unii şi-ar administra suplimente proteice în neştire şi problema ar fi rezolvată.

Problema nu ar fi rezolvată decât parţial prin consumul de proteine, adică numai latura proteică, ceea ce în cazul de faţă este un aspect secundar. Rolul principal îl reprezintă latura carbohidraţilor, care reprezintă însăşi soluţia problemei. Carbohidraţii ingeraţi asigură refacerea stocurilor de glicogen muscular, glicogenul care produce volumizarea, creşterea forţei musculare şi hidratarea celulelor musculare. Drept urmare, carbohidraţii sunt “străjerii” care previn declanşarea catabolismului muscular.

NU trebuie trecute în conul de umbră nici proteinele care servesc pentru construcţia musculară. Aminoacizii cu ramificaţii concatenate, împreună cu alţi aminoacizi esenţiali sunt într-adevăr mai mult decît importanţi în reconstruirea şi construirea masei musculare, acest lucru nu este un simplu joc de cuvinte şi se ştie şi de ce anume.

Drept urmare după efectuarea unui antrenament intensiv trebuie să avem în vedere următoarele aspecte:

a.) stabilizarea catabolismului muscular şi acest lucru poate fi realizat prin consumul carbohidraţilor cu asimilaţie rapidă. După ce am stabilizat acest tip de reacţii, vom trece la următorul pas şi anume:

1.) asigurarea aortului proteic, care să asigure un flux continuu de aminoacizi care să asigure creşterea masei musculare.

Dar pentru a înţelege mai bine problematica propusă trebuie să purcedem cu procesele metabolice.

Procesele metabolice sunt influenţate de o serie de factori interni şi externi. Printre factorii interni cei mai de seamă sunt hormonii.

Hormonii sunt substanţe cu structură diferită, secretaţi de diverse glande din organism. Hormonii cei mai importanţi, care influenţează metabolismul carbohidraţilor (glucidelor) fac parte din două mari clase şi anume: hormoni care scad cantitatea de glucoză (hipoglicemianţi), cel mai de seamă reprezentant fiind insulina; cu acţiune inversă (hiperglicemiantă) cum sunt glucagonul, hormonul somatotrop hipofiziar, ACTH-ul, glucocorticoizii, hormonii tiroidieni, adrenalina.

Insulina este secretată de pancreas, mai precis de celulele beta-pancreatice. Cercetări de dată relativ recentă au sugerat că insulina, care este o proteină, reprezintă doar o parte dintr-o moleculă mai mare, cunoscută sub denumirea de proinsulină.

Semnalul eliberării insulinei din pancreas este dat în primul rând de nivelul glicemiei şi al altor zaharuri, dar şi de unii aminoacizi (proteine). Când nivelul acestora se măreşte, se produce o eliberare crescută de insulină, care pătrunde cu uşurinţă prin membrana celuleor. Glucoza pătrunde şi ea, la rândul ei, din spaţiul extracelular în interorul celulelor ce adăpostesc insulina şi aici are loc metabolizarea pe căile arătate: ardere totală cu eliberare de energie, depunere sub formă de glicogen (glicogenogeză) sau transformarea în acizi graşi, formă sub care pătrunde în metabolismul grăsimilor. În felul acesta, cantitatea de glucoză din sânge scade.

La nivelul ficatului, insulina îşi exercită acţiunea în funcţie de nivelul glicemiei. Ea dirijează astfel procesele metabolice fie spre eliberare, fie spre depunere de glucoză.

Tot în ficat, insulina influenţează enzimele ce acţionează în scindarea (metabolizarea) glucozei, controlează gluconogeneza şi glicogenoliza, închizând astfel calea prin care glucoza ar putea creşte în sânge. De asemene, uşurează formarea grăsimior din glucide, inhibă formarea corpilor cetonici.

În metabolismul proteic, insulina favorizează sinteza proteinelor din aminoacizi şi încetineşte sau opreşte sinteza ureei.

În muşchi, insulina măreşte permeabilitatea membranei celulare, permiţând traversarea glucozei prin ea şi astfel arderea glucozei este accelerată. Tot în muşchi, insulina creează condiţii pentru sinteza glicogenului şi a proteinelor şi frânează eliberarea aminoacizilor.

În celula grasă, ca şi în muşchi, uşurează transportul prin membrană a glucozei. Activizează metabolizarea glucozei pe cale prescurtată.

Când glucoza pătrunde în ţesutul gras, se depune aici sub formă de grăsime, în urma unui proces de metabolizare, care o transformă în acizi graşi.

În metabolismul lipidic, activează enzimele sub acţiunea cărora grăsimile sunt scindate şi folosite.

Cu toate că nu fac subiectul acestui articol, din motive ce ţin de o bună înţelegere a metabolismului, pentru întregirea imaginii referitoare la insulină, la rolul ei în organism şi la modul în care funcţionează acest hormon, suntem nevoiţi să prezentăm şi modul în care acţionează hormonii cu acţiune hiperglicemiantă, pentru a ne forma o imagine de ansamblu.

Glucagonul este un hormon de natură proteică, mai corect polipeptidică, a cărui acţiune, ca şi în cazul insulinei, este condiţionată de o serie de substanţe extrem de importante pentru organism. Există glucagon de origine pancreatică, din celule alfa şi de origine intestinală, denumit enterglucagon. Creşterea glucozei intestinale declanşează eliberarea de enterglucagon, care acţionează în sensul absorbţiei intestinale a acesteia. Glucagonul pancreatic stimulează la nivelul ficatului procesul de consum al glicogenului şi proteienlor, glucogeneza şi sinteza ureei.

Cu insulina, acţionează invers, în cazul unui aport de zaharuri şi în acelaşi sens cu ea, în regim format din proteine. Glucagonul, ca şi insulina joacă un rol principal în menţinerea nivelului glicemic la valori fiziologice. (Reamintim că glicemia normală, dimineaţa „pe nemâncate” se situează între 65 şi 110mg/100ml).

Hormonul de creştere (somatotrop, S.T.H.) are un efect hiperglicemiant,deci antagonic cu insulina. În legătură cu metabolismul proteic, creşte nivelul aminoacizilor, creşte sinteza proteinelor şi stimulează secreţia de glucagon.

Adrenalina şi noradrenalina, cunoscute şi sub denumirea de catecolamine, au un efect hiperglicemiant prin favorizarea scindării glicogenului hepatic şi muscular, conducând astfel la creşterea glicemiei şi a concentraţiei de lactat.

La rândul său acidul lactic este transformat de ficat în glucoză, care trece în circuitul sangvin.

În legătură cu interrelaţia cu alte metabolisme, adrenalina accelerează consumul lipidelor din ţesutul gras, conducând astfel la punerea în libertate a acizilor graşi nesaturaţi. Acţiunea adrenalinei şi noradrenalinei este rapidă în cazul hipoglicemiei, ele fiind stimulate pe cale nervoasă şi pe calea sistemului neurovegetativ. Glucocorticoizii cresc glicemia prin favorizarea sintezei glucozei din proteine.

ACTH-ul are acelaşi efect asupra sintezei zaharurilor din proteine. Favorizează glicogeneza în ficat din acid lactic, acid piruvic şi aminoacizi.

În privinţa hormonilor tiroidieni, se ştie că ei favorizează creşterea ritmului de sinteză a proteinelor şi de resorbţie intestinală a glucidelor, cresc gluconeogeneza în ficat şi accelerează sinteza glicogenului.

Referitor la reglarea hormonală a metabolizării glucidelor în timpul efortului fizic putem aminti faptul că, pancreasul este organul care fabrică insulina, hormon datorită căruia se menţine nivelul glicemic în limite normale. Când nu există o perturbare metabolică, ficatul dirijează trimiterea în sânge a insulinei. S-a constatat că în timpul exerciţiilor fizice, cantitatea de insulină este diminuată în sânge şi astfel se înlesneşte producerea hepatică de glucoză; de aici deducem că există o relaţie netă între cantitatea de glucoză produsă şi nivelul insulinei în sânge. Glucoza din sânge este folosită de muşchi cu rol de combustibil, realizându-se astfel un nivel constant al glicemiei. Cu cât ficatul produce mai mult zahăr, cu atât muşchii ard mai multă glucoză. Dacă muşchii lucrează, ei primesc mai puţină insulină, deci pot primi mai mult zahăr din sânge.

În rezumat, hormonul de natură proteică, insulina acţionează cu precădere în metabolismul glucidelor, după cum am arătat pe larg mai sus, atât în stare de repaus, cât şi pe timpul efortului fizic. Un lucru demn de reţinut este că, insulina are un rol deosebit de imporant în ceea ce priveşte tezaurizarea caloriilor sub formă de depozite de glicogen, grăsimi şi proteine, pe care le eliberează treptat, după necesităţile organismului, evitându-se astfel pierderile de calorii (energetice). Dar, de la pierderile energetice şi până la „tezaurizarea” lor excesivă sub formă de munţi de grăsimi nu este mai mult decât un singur pas, şi vom vedea şi de ce.

Totul porneşte de la consumul alimentelor rafinate care sunt o ţară a civilizaţiei moderne. Aceste alimente (rafinate) diminuează nivelul adiponectinei, un hormon secretat de ţesutul adipos, care modulează sensibilitatea altui hormon, respectiv insulina. Când nivelul adiponectinei este ridicat, este necesară o cantitate redusă de insulină pentru captarea zahărului din sânge. În schimb, când nivelul adiponectinei este redus, celulele încep să devină rezistente la insulină. Persoanele obeze şi cele suferinde de diabet de tip 2 prezintă valori scăzute ale adiponectinei.

Rezumând cele relatate ne mulţumim pe deplin dacă a-ţi reţinut câteva proprietăţi ale insulinei care sunt prezentate în squarul alăturat.

CELE TREI FUNCŢII DE BAZĂ ALE INSULINEI ÎN ORGANISM

Funcţia de “cărăuş” -fapt pentru care insulinei îi revine rolul de a transporta în musculatură toate zaharurile ingerate, fie că provin din zaharuri simple sau din carbohidraţi complecşi, în musculatură producându-se stocarea acestora sub formă de glicogen, glicogen ce va fi întrebuinţat în cursul efectuării antrenamentelor viitoare. Insulina este ceea care “introduce” aminoacizii în celula musculară, declanşând osmoza celulară, proces care are drept rezultat final, creşterea masei musculare. Insulina-este “antidotul” duelului anticatabolic, “neutralizând” cortizolul, a cărui sinteză este stimulată în cursul efectuări antrenamentelor. O concentraţie mare de cortizol este un semn sigur al declanşării reacţiilor catabolismului muscular.

În loc de concluzie. Carbohidraţii reprezintă materia primă care se întrebuinţează în urgenţa întâi în cadrul antrenamentelor culturistului. Dieta alimentară are drept scop final menţinerea masei musculare la parametrii acumulaţi în perioada anterioară, fapt pentru care aportul carbohidraţilor ar putea reprezenta un factor deloc benefic scopului propus. Totuşi ca un contraargument putem menţiona faptul că, carbohidraţii reprezintă materia primă necesară unei bune funcţionări a sistemului nervos central şi periferic.

În altă ordine de idei carbohidraţii reprezintă un real sprijin în ceea ce priveşte nedoritul fenomen al „demolării” masei musculare, ca urmare a desfăşurării unui antrenament de tip intensiv, concomitent cu acest fapt se poate afirma fără putinţa de a greşi că, carbohidraţii contribuie în mod substanţial la regenerarea celulei musculare datorită faptului că au un rol determinant în menţinerea nivelului energetic al acestui tip de celule.

Un nivel insuficient de carbohidraţi-chiar dacă aportul caloric este mai mult decât îndestulător, chiar dacă aportul proteic de asemenea este arhisuficient şi nu în ultima instanţă, chiar dacă aportul energetic conferit de ingestia suplimentelor alimentare este în limite rezonabile-au repercursiuni negative asupra dezvoltării generale a organismului.

Reversul medaliei îl constituie însă aportul exagerat al carbohidraţilor contraindicaţi proceselor sus-menţionate, care acţionează în sensul acumulării de grăsimi, iar primele semne evidente se observă atunci când masa musculară clădită cu grea trudă începe să fie „estompată” de grăsimile subcutanate din cadrul hipodermei şi de aici începe, începutul sfârşitului.

Se ridică totuşi întrebarea, dacă o dietă săracă în carbohidraţi este sociată pierderii masei musculare?

Mulţi medici de medicină sportivă recomandă să se consume carbohidraţi, în caz contrar s-ar înregistra pierderi de masă musculară.

Ipoteza de lucru este aceea, că neconsumând o cantitate suficientă de carbohidraţi care să asigure suportul energetic necesar desfăşurării activităţilor fizice, organismul va fi  nevoit, din raţiuni energetice să-şi consume propriile proteine, în acest scop ajungându-se la fenomenul de „demolare” musculară.

În cadrul Facultăţii din Conneticut, USA, s-a efectuat un experiment constând din administrarea la sportivi a două meniuri având compoziţii diferite pe o perioadă determinată de şase săptămâni.

Ca urmare, în primul caz s-a folosit un meniu foarte echilibrat în principii alimentare, iar în al doilea cât s-a majorat ponderea carbohidraţilor cu 10% , şi al grăsimilor cu 30%, în cadrul meniului standard, în detrimentul proteienlor.

După parcurgerea testului respectiv, amintim de şase săptămâni, în urma determinărilor efectuate prin măsurători corporale nu s-au înregistrat diferenţe între loturile de subiecţi, cu toate că au efectuat acelaşi program de antrenamente fizice.

Acest fapt semnifică, că în cazul unui regim alimentar echilibrat, nu se va înregistra pierdere de masă musculară.

Şi acum vă prezentăm soluţia practică concretă, care trebuie avută în vedere în cadrul hrănirii post-antrenament.

Depozitele de proteină şi glicogen secate în timpul antrenamentului, pot fi refăcute consumând un amestec format din 50-100 grame de carbohidraţi simpli şi 50-100 grame de proteină din zer, în maximum 30 minute după antrenament.

Popularity: 1% [?]

1) RECOMPENSA:

Spuneţi că trebuie să terminaţi ultimele repetări ale seriei de exerciţii. Acest fapt ar putea constitui punctul de plecare al accidentării şi sunteţi într-adevăr motivaţi să le efectuaţi. Imaginaţi-vă că cineva vă oferă un million de RON drept recompensă dacă executaţi cu o repetare în plus faţă de ceea ce v-aţi propus. Folosiţi şi alte oferte care să vă motiveze, ca de exemplu o pizza drept recompensă, dacă este compatibilă regimului dumneavoastră dietetic.

2) SPECTATORI FANTOMĂ ŞI GREUTĂŢI MAI MICI:

Imaginaţi-vă pe cineva urmărindu-vă. Imaginaţi-vă că spectatorul – fantomă vă va ajuta să vă terminaţi exerciţiile. Puteţi în acelaşi registru să vă imaginaţi că, greutatea este mai mică decât în realitate.

3) FORŢA MAGNETICĂ:

Dacă lucraţi la presa umerilor, imaginaţi-vă că există doi magneţi puternici, care se atrag cu o forţă uriaşă. Dacă efectuaţi răsuciri ale trunchiului, imaginaţi-vă că ochii dumneavoastră sunt magneţii care atrag bara înaintea lor. Dacă efortul împingerii de pe bancă de la piept vi se pare mare, atunci imaginaţi-vă că bara este respinsă de pieptul dumneavoastră. Această tehnică este într-adevăr benefică, deoarece ultimele repetări sunt mai lente datorită oboselii acumulate. Trebuie să vă acordaţi autoajutor beneficiind de un ajutor relativ modest, care însă vă va ajuta să terminaţi exerciţiile.

4) SERII NEÎNCHEIATE (NETERMINATE):

Iată un truc, pe care-l puteţi folosi în cadrul repetărilor sau a seriilor cu un număr considerabil de repetări. Când pornirea este dură, demaraţi efectuând serii mici de câte 5 repetări. Însă, dacă nu aveţi posibilitatea veţi efectua serii mai scurte, de exemplu a câte 3 repetări. Când şi trei repetări vă par imposibile, atunci căutaţi să efectuaţi serii doar de două repetări. Prin analogie, dacă la rândul lor seriile de două repetări vi se par imposibile, atunci veţi executa serii de doar o singură repetare.

Întrerupându-vă exerciţiile, înseamnă că, puteţi efectua mai multe repetări decât aţi efectua în mod normal, când lucraţi în serii mari. Puteţi efectua încă din start, în loc de serii cu câte 15 repetări, serii de câte cinci repetări, alternate cu serii de câte trei repetări, respectiv cu serii de câte duoă repetări.

5) MANAGEMENTUL EFORTULUI ŞI AL DURERII:

Suportarea durerii este un factor de seamă în cadrul antrenamentelor intensive cu greutăţi.Efortul cel mai mare şi îndelungat pe care-l depuneţi trebuie să ţină cont de greutatea cu care lucraţi, pe care trebuie să fiţi în stare să o împingeţi o singură dată de la piept. În lupta cu efortul trebuie să consideraţi din punct de vedere psihologic, că nu dumneavoastră depuneţi efortul, ci cu totul altcineva. Sună cam ciudat, însă principiul funcţionează. Puteţi foarte bine încerca tehnica gemenilor corsicani, imaginându-vă că durerea este suportată de către altcineva pe care nu-l agreaţi. Mai mult, vă veţi supune autopedepsirii dând dovadă de o oarecare doză de sado-masochism. Antrenorii experimentaţi vă îndeamnă să suportaţi durerea cu stoicism. Trebuie evitate din capul locului rănirile, antrenamentul trebuie să fie eficace.

6) AUTOREPRIMAREA:

Să încarci puternic, va trebui să vă autoreprimaţi, spunându-vă că sunteţi leneş, slăbănog şi alte lucruri de genul acesta. Trebuie să reacţionaţi viguros încercând să fiţi foarte dur cu dumneavoastră înşivă.

7) AUTOAPRECIEREA/PREŢUIREA

Autoevaluarea este foarte benefică. Spuneţi-vă că sunteţi mare, puternic, plin de forţă şi alte probleme de genul acesta iar vis-à-vis de ridicarea greutăţilor autosugestionaţi-vă că ar fi o joacă de copii.

VOCEA PROPRIEI CONŞTIINŢE (VOCEA INTERIOARĂ).

Reprezentaţi o voce scăzută în interiorul capului vostru. Multă lume conştientizează vocea scăzută din propriul cap, voce care-i avertizează să nu facă anumite lucruri care le-ar putea dăuna, exemplificând cu răniri, fapt pentru care vocea conştiinţei nu le permite să ridice greutăţi peste măsură de mari. Această voce vă poate submina convingerea să ridicaţi greutăţi care aparent vi se par mari, sau chiar să renunţaţi la ultimele repetări din cadrul seriei respective.

Reprogramând acea voce, încurajându-vă, prin repetare că acel lucru este benefic pentru organism, mai adăugăm nişte greutăţi pe bară sau eventual mai executăm o repetare în plus faţă de ce ne-am propus. Acea voce interioară trebuie ţinută sub control, însă trebuie să manifestăm o atenţie sporită, deoarece vocea se poate pierde.

9) OBIECTIVE ÎNDRĂZNEŢE, DAR TOTUŞI REALISTE:

Fixaţi-vă obiective îndrăzneţe, dar totuşi realiste, tangibile. Repetându-vă că puteţi să executaţi îndoirea şi întinderea braţelor cu 22 kg. pe parcursul a trei repetări. Fiţi atenţi şi obiectivi 12 repetări sunt mai mult decât suficiente, putând fi o motivaţie spre îmbunătăţirea performanţelor.

10) COMPETIŢII/ COMPETITORI:

Realizaţi o competiţie performantă cu partenerul dumneavoastră de antrenament. Oricare dintre dumneavoastră execută mai multe repetări, câştigul este de partea amândoura. Acest gen de competiţii colegiale fac ca tempoul antrenamentelor să devină ridicat, cu toate consecinţele ce decurg de aici.

11) IMAGISTICĂ:

Înaintea executării setului de exerciţii aşezaţi-vă o imagine debordând de energie în faţa propriei conştiinţe, spre exemplificare: rachete balistice, piese de artilerie, o debandadă generalizată, explozii, etc.

Toate cele mai de sus enumerate crează o imagistică, care este potenţiatoare a declanşării secreţiei de adrenalină şi vă vor da un imbold necesar terminării setului de exerciţii. Imaginaţi-vă propulsarea balistică a greutăţii cu care efectuaţi exerciţii.

12) MINTE vs. MUŞCHI:

Implicaţi o contribuţie mentală în executarea exerciţiilor, concentrându-vă asupra muşchilor cu care lucraţi. Încercaţi în mod deliberat să vă contractaţi fibrele musculare.

13) DESPRE CONTACTE:

Căutaţi-vă un partener care să realizeze un contact fizic sumar cu dumneavoastră printr-o simplă atingere, acest fapt vă va alimenta cu energie suplimentară. Faptul în sine este deosebit de benefic fiind potenţiator de energie fizică şi nu în ultimul rând are implicaţii psihice pe măsură. Contactul cu câmpurile energetice ale organismului pot determina o oarecare creştere, ce-i drept limitată a nivelului energetic. Aportul energetic se datorează în totalitate minţii dumneavoastră şi nicidecum vreunui factor exterior, mistic. Condiţia de bază este de a se munci motivat.

14) PROPULSIA:

În momentul demarării antrenamentului, acest fapt este foarte dificil. Imaginaţi-vă că muşchii dumneavoastră sunt rachete balistice intercontinentale pe care trebuie să le opriţi pe traiectorie, ca ulterior să le relansaţi. Relansarea ulterioară se va produce cu aport suplimentar de energie, astfel încât greutăţile vor fi efectiv „smulse”.

15) STIMULI POZITIVI ŞI NEGATIVI:

Când efectuaţi exerciţiile având diverse obiecte în spatele dumneavoastră, spre exemplu o bancă, imaginaţi-vă că bara halterei este un stimul negativ (o persoană dezagreabilă, un lucru nedorit, etc). În schimb când efectuaţi exerciţiile având un corp (obiect) dinaintea dumneavoastră, imaginaţi-vă că bara halterei este un posibil stimul (o persoană agreabilă), un alt stimul care vă incită, chiar şi o banală prăjiturică care vă place foarte mult.

16) VOCEA INTERIOARĂ:

Dacă auziţi vocea interioară glăsuind negativ, schimbaţi registrul tonului acesteia precum procedează yoghinii, chiar dacă la prima vedere nu a-ţi lua în serios asemenea sugestie.

17) BUCURAŢI-VĂ, DUREREA NU TREBUIE SĂ VĂ DOMINE:

Învăţaţi să învingeţi durerea. Dominaţi-o!.

18) ÎMPRUMUTĂ ENERGIE:

Împrumută energie de la alţi oameni. Acest fapt se poate face înainte de a te apuca de antrenament sau când acestea la un anumit moment devin prea dificile. Folosindu-vă de o oglindă şi privindu-vă direct în ochi sau când dispuneţi de un partener să-l priviţi pe acesta direct în ochi cerându-i să zâmbească sau să vă aprobe dând afirmativ din cap. Un zâmbet larg, deschis vă va canaliza efortul spre a învinge greutăţile ce vi se par la un anumit moment dat insurmontabile.

19) MENTORUL – ROLUL ACESTUIA:

Închipuiţi-vă că aveţi un mentor sau o altă persoană care să stea în faţa dumneavoastră şi să vă monitorizeze modul în care vă efectuaţi antrenamentul. Imaginaţi-vă că respectiva persoană vă încurajează în tot ce intreprindeţi şi, în plus vă încarcă greutăţile cu care efectuaţi antrenamentul.

20) AMENINŢĂRI:

Ameninţările sunt omniprezente. Dacă cineva spre exemplu îţi pune un revolver la ceafă şi-ţi ordonă „mai execută trei repetări!”, va trebui să găseşti calea efectivă de a le executa. Pune-te în situaţia de a relua de la început toate exerciţiile din cadrul şedinţei de antrenament.

Popularity: 1% [?]

Se pare că o revistă numită Alternatives tocmai a descoperit una. Ţineţi minte

totdeauna că un gram de lipide echivalează cu nouă calorii-De aceea, pentru a

menţine consumul de grăsimi sub 30% zilnic, verificaţi etichetele produselor

alimentare asigurandu-vă că pentru fiecare 100 calorii primiţi maximum trei

grame de grăsime.

Ce este punctul de saţietate şi ce legătură are cu slăbitul?

Teoria punctului de saţietate este una dintre cele mai răspandite ş1

acceptate idei cu privire la caştigul şi pierderea in greutate. Se suţine că

obezitatea este cauzată de punctul de saţietate din hipotalamus (parte

componentă a creierului), numit uneori „appestat”, care controlează pofta de

mancare. Nu mai este nevoie să adăugăm că „appestat-ul” fiecăruia se află pe o

altă poziţie. Eliberat in conformitate cu conţinutul lipidic al unei celule şi cu

nivelul sangvin al insulinei, glicerolul informează creierul cu privire la starea

rezervelor de grăsimi din organism şi, in funcţie de aceasta, stabileşte punctul de

saţietate. Din păcate insă, anumite influenţe exterioare, ca aroma şi gustul unui

aliment plăcut, pot activa appestat-ul. Totuşi, dumneavoastră vă puteţi aduce

punctul de saţietate la parametri normali prin exerciţii regulate. Cu alte cuvinte,

vă puteţi atenua pofta de mancare prin coborarea progresivă a punctului in care

vă simţiţi sătul. Pentru a-1 cobori şi a slăbi, este necesară o jumătate de oră de

exerciţii aerobice, de trei ori pe săptămană. O modalitate simplă şi eficientă de a

le realiza e parcurgerea a trei kilometri intr-o jumătate de oră, de trei ori pe

săptămană (sau. un kilometru şi jumătate in cincisprezece minute, de şase ori pe

săptămană).

Este adevărat că grapefruit-ul ajută la slăbire?

Numai dacă il mancaţi in loc de ciocolată. Grapefruit-ul, care a fost socotit un

aliment miraculos, este doar o bogată sursă de vitamina C şi alte elemente

nutritive in cantităţi mai mici. Deşi este disponibil şi sub formă de pilule, rămane

totuşi un fruct şi atata tot. Avantajul său insă e faptul că are numai 58 de calorii.

Care este părerea dumneavoastră despre regimul de slăbire Nutri/System?

Teoretic, este un regim bun, fiind bazat pe alimente cu conţinut scăzut de

grăsimi, sodiu şi calorii, cu un ridicat nivel nutriţional şi o largă varietate de

gusturi şi produse. Adepţii regimului Nutri/System cred că obezii poftesc la o

supra-abundenţă de gusturi, mirosuri şi senzaţii gustative (deci au un punct de

saţietate extrem de ridicat. Astfel, faptul că alimentele ingerate, chiar sărace in

calorii fiind, oferă o gamă largă de arome şi gusturi, va permite acestor oameni să

piardă in greutate. Pe mine insă mă ingrijorează acele persoane ce recurg doar la

alimente preambalate Nutri/System, fără a-şi schimba proastele obiceiuri

gastronomice. Nici chiar cu cele mai bune regimuri nu se obţin rezultate

„la minut”.

Am auzit că pe vreme călduroasă se slăbeşte mai uşor. Este

adevărat?

Dacă ar fi complet adevărat, toţi cei care doresc să slăbească s-ar muta in Florida

sau in sudul Californiei. Ceea ce au vrut să spună Susan Perry şi Jim Dawson in

Secretele ceasului biologic al organismului este faptul că noi avem o

predispoziţie genetică la formarea unor stocuri suplimentare de grăsimi pentru

anotimpurile reci: toamna şi iarna. De aceea se spune că primăvara, cand ziua

incepe să crească, este mai uşor de slăbit. intrebarea e: mai uşor faţă de ce?

Care sunt riscurile reale ale regimurilor lichide, pe lângă pericolul de a pune

kilogramele la loc?

Riscurile sunt extreme. Multe persoane care urmează diete cu conţinut foarte

redus de calorii o fac fără nici un fel de supraveghere medicală, neştiind că astfel

de regimuri sunt destinate celor care au cu mai mult de 30 de procente peste

greutatea ideală (stabilită de către un medic şi nu de un manechin la modă).

Odată ce incepe un regim cu conţinut foarte scăzut de calorii, persoana

respectivă trebuie permanent monitorizată (adică i se efectuează regulat analize

ale sangelui, electrocardiograme şi i se măsoară tensiunea arterială). Dacă aveţi

mai puţin de 30% peste greutatea ideală şi aţi trecut la un regim de produse

lichide gata preparate, renunţand la alte mese din cursul unei zile (in loc de una

sau două pentru o perioadă scurtă, aşa cum se recomandă) riscaţi să pierdeţi o

cantitate prea mare de masă musculară şi osoasă odată cu grăsimea — ceea ce

vă poate cauza aritmii cardiace, metabolism permanent incetinit, oboseală şi, in

cazuri extreme, chiar moartea.

Suplimente nutritive pe www.bodylinemall.ro

Popularity: 3% [?]

in mod surprinzător, da. Sunt suficiente chiar şi numai două bomboane cu

extract de lemn-dulce „natural” pentru a afecta acţiunea unui număr mare de

medicamente anti-hipertensive şi diuretice prin mărirea gradului de reabsorbţie a

sodiului, de excreţie a potasiului şi retenţie a apei in ţesuturi.

Mi s-a spus să mă feresc de alimentele ce conţin glutamat monosodic (GMS),

deci citesc cu atenţie etichetele tuturor produselor şi, în general, evit

mâncarea chinezească. Dar oare la toate alimentele cu GMS este menţionat

acest lucru pe etichetă?

Normele legale impun ca glutamatul monosodic să fie menţionat pe eticheta

fiecărui produs alimentar, dar cercetări recente au descoperit faptul că există

anumite alimente — roşiile şi branza, de exemplu — care conţin GMS in mod

natural! Cu alte cuvinte, o cină in stil italian vă poate furniza tot atat de mult

QMS ca şi una chinezească (este interesant de ştiut că mancărurile asiatice

conţin de obicei anumite substanţe chimice naturale ca salicilaţii şi aminele care

pot determina reacţii alergice).

Suplimente nutritive pe www.bodylinemall.ro

Popularity: 3% [?]

Cred că imbunătăţirea depinde foarte mult de individul respectiv. Este insă

adevărat că octacosanolul (o substanţă alimentară naturală prezentă in cantităţi

mici in multe uleiuri vegetale, in lucerna, grau, germeni de grau şi altele) are

proprietăţi energizante, mărind puterea şi rezistenţa, iar in experimentele de

laborator pare să amelioreze tulburările de reproducere. Dacă doriţi să-1

incercaţi, nu vă arătaţi nerăbdător; durează de obicei patru pană la şase

săptămani inainte ca efectele sale benefice să se facă remarcate. Amintiţi-vă

totuşi că un regim alimentar energizant, constituit din crudităţi sau hrană foarte

puţin prelucrată termic, bogat in vitamine B şi aminoacizi, vă poate asigura o

bună viaţă sexuală.

Am auzit vorbindu-se printre sportivi despre proprietăţile energizante ale

propolisului, însă eu nu ştiu foarte bine ce este acesta şi dacă ar trebui să

iau şi eu, la vârsta mea de şaptezeci şi doi de ani.

Dacă incepeţi acum, aveţi toate şansele să-1 luaţi şi la o sută doi ani! Propolisul

este un material asemănător răşinilor, care se găseşte in mugurii

frunzelor şi scoarţa multor copaci, pe care-1 colectează albinele şi-l prelucrează

cu ajutorul unor enzime. Pe langă faptul că este o bogată sursă de minerale,

vitamine şi antibiotice naturale, propolisul asigură sportivilor o capacitate de

rezistenţă mărită la efort, stimulează activitatea timusului, a sistemului imunitar

şi, in uz extern, ajută la vindecarea vanătăilor şi petelor cutanate. Ca supliment,

propolisul este disponibil sub formă de tablete,-granule şi tinctură (există şi

creme pentru uz extern). Are eficienţă mărită atunci cand este administrat

impreună cu vitamina C şi zinc.

Sunt o femeie în vârstă de patruzeci şi cinci de ani care munceşte fizic în

fiecare zi. Ce energizante naturale îmi puteţi recomanda?

Pe langă vitaminele A, B complex, C şi E, fier şi zinc, v-aş recomanda Cytochrome

C. Acest amestec simplu de aminoacizi imbunătăţeşte performanţele musculare,

asigură transportul oxigenului la mitocondrii (uzina energetică a celulelor

musculare) şi acţionează ca parte componentă a procesului metabolic care

permite efectuarea de activităţi fizice prelungite. in timpul activităţii musculare,

producerea aerobică de energie este dependentă de citocromi. Dacă sistemul

devine ineficient, metabolismul celular muscular se reorientează către o cale

aerobică alternativă care produce acid lactic. Pe măsură ce acidul lactic se

acumulează, intervine oboseala musculară şi deci se reduce rezistenţa la efort. Vaş

recomanda, de asemenea, inosină. Element nutritiv ce combate oboseala,

inosina se găseşte in carne, extracte de carne şi sfeclă de zahăr. Fiind un produs

metabolic natural, direct utilizabil de către organism, inosina măreşte capacitatea

sangvină de transport al oxigenului, intensificand oxigenarea musculaturii şi deci

reducand oboseala.

Alte substanţe naturale care pot reduce oboseala musculară sunt: propolisul,

octacosanolul, ginsengul şi aminoacizii. Pentru sintetizarea şi utilizarea eficientă

a proteinelor in organism, se impune prezenţa, in proporţii corespunzătoare, a

tuturor aminoacizilor esenţiali (vezi secţiunea 70). Cea mai ridicată valoare

energetică o au suplimentele, iar pentru a obţine efectul maxim, asiguraţi-vă in

meniul dumneavoastră cantităţi ample de vitamine B6, B12 şi nicotinamidă.

Ce este „musca spaniolă”? Are cu adevărat proprietăţi afrodisiace?

Nici pe departe! Numită şi cantaridă, substanţa provine din carapacea unor

coleoptere. Este otrăvitoare, provoacă mancărimi şi nu poate ţine loc de

afrodisiac! Se pare că provoacă tulburări renale şi convulsii, face imposibilă

urinarea, iar la bărbaţi, s-au raportat cazuri de erecţii extrem de dureroase. Ceea

ce se vinde in Statele Unite legal sub numele de „musca spaniolă” nu este decat o

iarbă uscată care oferă tot atata potentă ca pătrunjelul. Sfatul meu este să vă

păstraţi mai bine banii pentru o cină romantică in doi. Oricat de demodat ar

părea, eu cred că o seară la lumina dulce a lumanărilor bate de departe orice

carapace de gandac in ceea ce priveşte calităţile afrodisiace.

Mi s-a spus că există un produs numit DMG care acţionează asemeni unui

afrodisiac. Aţi auzit despre aşa ceva, şi dacă da, cum acţionează?

Am auzit, dar nu pot băga mana in foc pentru eficienţa lui. DMG,

j sau dimetilglicina, este un element nutritiv ce se găseşte in cereale. Ajută

la creşterea concentraţiei de oxigen in circuitul sangvin şi ţesuturi. Cei

care pretind că are proprietăţi afrodisiace spun că această suplimentare

1 stimulează răspunsul sexual (poate că mancand produsele acelea pe bază

de grau obţineţi ceva rezultate). Este disponibil ca supliment, deci puteţi

incerca (minuni probabil că nu va realiza, dar nici rău nu vă va face).

Bunica mea obişnuia să spună că batatele şi morcovii sunt un adevărat elixir

pentru fertilitatea feminină. Mânca des aceste alimente şi a avut nouă copii.

Să fi fost doar o simplă coincidenţă?

Poate da, poate nu. Morcovii şi batatele au o structură phimică similară

estrogenilor — hormoni ce asigură fertilitatea feminină.

Suplimente nutritive pe www.bodylinemall.ro

Popularity: 2% [?]

Cofeina nu este singura substanţă existentă in cafea care poate afecta

comportamentul şi starea de spirit. Un alt compus — deşi nu a fost incă

identificat, care se găseşte atat in cafeaua obişnuită cat şi in cea decofeinizată

(dar nu şi in ceai) poate bloca activitatea normală a endorfinelor—substanţe ce

acţionează la nivelul creierului ca analgezici şi antidepresivi.

Pe eticheta anumitor medicamente se specifică: „nu consumaţi băuturi

alcoolice în timpul administrării acestui medicament”. Dacă la alte

medicamente nu scrie nimic, înseamnă că se poate bea alcool în timpul

tratamentului?

Numai dacă sunteţi convins că ruleta rusească este inofensivă. Alcoolul poate

determina reacţii adverse in combinaţie cu marea majoritate a medicamentelor.

De fapt, orice tabletă sau capsulă disponibilă in forma cu reglare temporală poate

deveni periculoasă dacă este administrată impreună cu alcool. Pelicula care

acoperă medicamentul şi care trebuie să elibereze substanţa activă lent, in timp

(de obicei opt — douăsprezece ore), se dizolvă rapid in alcool, deversand in sange

o doză mare şi potenţial periculoasă de medicament. Sfatul meu este:

insănătoşiţi-vă intai şi sărbătoriţi după aceea.

Suplimente nutritive pe www.bodylinemall.ro

Popularity: 2% [?]

Răspunsul este afirmativ. Indiferent dacă este vorba despre un mic dejun copios,

sau un pranz „la la botul calului”, alegeţi totdeauna carbohidraţii complecşi in

locul proteinelor. Cu alte cuvinte, orientaţi-vă spre paste făinoase, orez sau

cereale şi renunţaţi la carne şi ouă. Carbohidraţii complecşi contribuie la

ridicarea nivelului de serotonină din creierul dumneavoastră, ajutandu-vă să

deveniţi mai calm, mai puţin stresat, insă nu mai puţin vioi.

De foarte multe ori mă cuprinde o stare de deprimare, deşi în viaţa mea nu

există nimic care să-mi creeze o asemenea dispoziţie. Sunt un bărbat de

douăzeci şi nouă de ani, cu o căsnicie fericită şi nu ştiu de ce mă cuprind

acele depresii. Ar putea exista un motiv legat de nutriţie?

Cu siguranţă. Mai cu seamă dacă vă răsfăţaţi cu multe dulciuri-

Zahărul, fie el din carbohidraţi rafinaţi, alcool sau din indiferent ce sursă, poate

secătui organismul de vitaminele B, in special vitamina B1, carenţa căreia

determină deprimare psihică. Aminoacizi (vezi secţiunea 75-77) ca tirosina,

tnptofanul şi fenilalanina pot fi utilizaţi ca antidepresivi. Consultaţi-vă inainte cu

medicul dumneavoastră, dar eu sugerez administrarea unei combinaţii a acestor

trei aminoacizi de 500-2000 mg, seara la culcare, sau dimineaţa, cu apă ori suc

de fructe, nu cu proteine.

Suplimente nutritive pe www.bodylinemall.ro

Popularity: 2% [?]

Personal, cred că este unul dintre cele mai bune. Realizează adevărate minuni şi

e disponibil intr-o varietate largă de forme: ulei, cremă, săpun, şampon. De

exemplu: pentru hidratare, folosiţi cateva picături inainte de machiaj. Masaţi

uşor pană ce intră in piele, insistand in jurul ochilor, unde se formează riduri

(evitaţi contactul direct cu ochiul; dacă apar iritaţii, intrerupeţi tratamentul). Pe

timp de noapte, utilizaţi uleiul pentru a vă catifela pielea. După ce v-aţi curăţat

tenul foarte bine, aplicaţi un strat subţire de ulei pe faţă şi pe gat. Uleiul poate fi

folosit şi pentru a inmuia pielea după duş, sau ca un eficient ulei de baie; in

ambele cazuri, cateva picături sunt suficiente. Pe pielea uscată, crăpată, sau

imediat după bărbierit, uleiul se aplică direct.

După ce vă spălaţi părul, folosiţi cateva picături de ulei pentru a masa pielea

capului şi părul (nu frecaţi). Repetarea zilnică a acestui procedeu va readuce

strălucirea chiar şi celui mai uscat păr.

Unghiile mele nu vor să crească. Am încercat toate soiurile de vitamine, dar

n-am obţinut nici un rezultat. Ce mă sfătuiţi să mai fac?

Este posibil să aveţi o problemă tiroidiană, deci vă sfătuiesc să luaţi legătura cu

un medic nutriţionist. intre timp, puteţi incerca să folosiţi planta numită coada

calului (Equisetum arvense) care, in organism,

eliberează calciu uşor asimilabil; acesta hrăneşte unghiile, pielea, părul, oasele şi

ţesutul conjunctiv.

Suplimente nutritive pe www.bodylinemall.ro

Popularity: 2% [?]